RASE PITICE
RASA COCHINCHINA PITICĂ
Se cunosc 15 varietăţi de culoare dintre care la noi avem următoarele varietăţi: galbenă, neagră, albă, potârnichie, pestriţă, argintie.
Greutatea maximă: 850 g – cocoş şi 750 g găina.
RASA FRIZATĂ
Rasă decorativă cu penaj deosebit, frizat. Găina frizată este o rasă de expoziţie şi este notabilă pentru penele sale ciudate, fiecare răsucită spre capul păsării. Varietăţi de culoare: negru, albastru, alb, herminat deschis, roşu. Greutatea corporală: cocoş 3,6 kg şi găina 2,7 kg.
RASA GÂT GOLAŞ PITICĂ
Rasa cu foarte multe varietăţi de culoare: neagră, albă, albastră, pestriţă, roşie, galbenă, potârnichie, etc. Greutate corporală la cocoş 900 g şi 800 g găina.
RASA WELSUMER PITICĂ
Rasa, provenită din Germania, trebuie să aibă aceleaşi caracteristici ca şi rasa mare. Greutatea cocoşului este de 1000g şi a găinii de 900g.
RASA WYANDOTE PITICĂ
Se cunosc foarte multe varietăţi de culoare dintre care amintim: albă, neagră, potârnichie, arginite, herminată, etc. Rasa WYANDOTE este foarte interesantă în expoziţii, având o formă şi un colorit deosebit. Greutatea cocoşului: 770g şi a găinii 680g.
RASA MĂTASE JAPONEZĂ
Rasa decorativă cu penaj frumos, mătăsos şi cu pielea, fluierele, degetele, creasta şi cioc negru. Este originară din Asia şi se cunosc următoarele varietăţi de culoare: albă, neagră, albastră, gri – arginitiu.
RASA MOŢATA OLANDEZĂ PITICĂ
Rasa decorativă cu o atracţie deosebită în expoziţii, prezintă un moţ întotdeauna de altă culoare decât restul penajului.
RASA MII DE FLORI
Rasă decorativă din Asia, adusă în Europa şi ameliorată. Este foarte atractivă în expoziţii datorită multitudinii de culori pe care le are.
Greutatea cocoşului: 750 g, iar a găinii 680 g, având o producţie de ouă destul de mare. Sunt foarte multe varietăţi de culoare, cea mai răspândită fiind varietatea porţelan.
RASA PITICĂ GERMANA
După cum o spune şi numele este de origine Europeană, asemănătoare rasei WELSUMER PITICĂ. Greutatea corporală: cocoş 850 g şi găina 750 g. La noi în ţară se găseşte doar varietatea potârnichie.
miercuri, 12 mai 2010
RASE DE OUA
RASA ARAVCANA
Rasa provine din America de Sud.
Este o rasa foarte dorita pentru aspectul unic, pentru culoarea oualor si pentru productia foarte buna ! Are varietăţi cu şi fără coadă. Smocurile de pene caracteristice cresc lateral dintr-o pernuţă cărnoasă alăturată urechilor (la varietatea fără coadă). Varietatea cu coadă are moţ şi favoriţi. O caracteristică unică este că găinile fac oău de culoare turcoaz (albastru – verzui până la verde – albăstrui)
RASA WYANDOTE
Rasa formată în America de nord în anul 1880 prin varietatea argintie. Celelalte varietăţi s-au format în circa 20 de ani prin selecţie continuă. Cea mai perfecţionată şi răspândită este varietatea albă.
Pieptul şi abdomenul dezvoltat, ciocul, fluierele şi pielea de pe corp galbene la varietatea albă.
Defecte grave: creasta altfel decât bătută, prea groasă şi deformată, urechiuşe cu alb. Încălţătură, desen neregulat
Rasa provine din America de Sud.
Este o rasa foarte dorita pentru aspectul unic, pentru culoarea oualor si pentru productia foarte buna ! Are varietăţi cu şi fără coadă. Smocurile de pene caracteristice cresc lateral dintr-o pernuţă cărnoasă alăturată urechilor (la varietatea fără coadă). Varietatea cu coadă are moţ şi favoriţi. O caracteristică unică este că găinile fac oău de culoare turcoaz (albastru – verzui până la verde – albăstrui)
RASA WYANDOTE
Rasa formată în America de nord în anul 1880 prin varietatea argintie. Celelalte varietăţi s-au format în circa 20 de ani prin selecţie continuă. Cea mai perfecţionată şi răspândită este varietatea albă.
Pieptul şi abdomenul dezvoltat, ciocul, fluierele şi pielea de pe corp galbene la varietatea albă.
Defecte grave: creasta altfel decât bătută, prea groasă şi deformată, urechiuşe cu alb. Încălţătură, desen neregulat
RASE MIXTE
RASA GÂT GOLAŞ DE TRANSILVANIA
Rasă mixtă, cu un exterior originar care a făcut-o populară pe toate continentele ca pasăre de expoziţie, dar posesoare şi a unor însuşiri de producţie.
Rasă foarte veche, formată în mod natural în zona carpatică, cu un centru de răspândire în secolul al XIX-lea în Transilvania de unde, mai ales prin Austria, s-a răspândit în restul Europei. Au fost expuse pentru prima dată în anul 1875 la expoziţia de la Viena, câteva exemplare ale crescătorilor din Sighişoara şi Războieni, judeţul Cluj.
Varietăţi de culoare: negru, alb, albastru, barat, roşu, galben.
Impresia generală este dată în primul rând de gâtul golaş până sub guşă şi de conformaţia aparte a trunchiului.
Ciocul relativ scurt, dar gros la bază, creastă simplă, mică, purtată drept şi cu lobul posterior puternic depărtat de ceafă.
Pe faţă şi pe întreg capul nu prezintă pene, cu excepţia unui mic smoc pe creştet şi ceafă, care dă impresia unei scufiţe.
Gâtul, fiind şi uşor curbat în “S” este complet golaş până sub guşă şi cu pielea de culoare roşu aprins, ceea ce îl face să pară mai lung decât în realitate.
Defecte grave: prezenţa cravatei şi în general a penelor pe faţă şi gât până sub guşă, pene de altă culoare în culoarea simplă a penajului, creastă bătută sau simplă, mare, aplecată la găini.
Produce anual 120 – 170 de ouă, cu o greutate medie de 55 – 60 g şi coajă albă.
Greutatea corporală: cocoş 2,5 – 3 kg
găină 2 - 2,5 kg
Varietatea neagră Varietatea albă Varietatea barat
RASA ORPINGTON
Rasa ORPINGTON a fost creată în Anglia, din comitatul Kent, denumirea fiind dată de oraşul unde a fost creată începând din anul 1876. Are o varietate de culori, care prin frumuseţea lor sunt foarte apreciate în expoziţii.
Este crescută în principal pentru randamentul bun la carne fragedă, dar şi pentru producţia bună de ouă pe timpul iernii şi de tendinţa de a cloci.
CARACTERISTICI: Sunt păsări de talie mare, cu penaj abundent, destul de moale şi suplu, ce dă impresia unei poziţii joase, de formă rotunjită, egală ca înălţime, lăţime şi profunzime. Greutatea cocoşului peste 3,5 – 4 kg şi găina peste 2,8 - 3,5 kg. Ouăle au 55 – 60 g, coaja galbenă. Au o producţie anuală de 120 – 160 de ouă.
Rasă rustică, Orpingtonul este uşor de crescut. Ea nu zboară şi se adaptează la toate sistemele de creştere.
STANDARDUL RASEI
Corpul: purtat drept, talie masivă, lărgimea şi profunzimea sunt aproape egale cu lungimea
Spate: foarte larg, paraent scurt, concav către şale, abundent îmbrăcat în fulgi. Această linie este continuată de la baza şalelor până la coadă.
Pieptul: larg şi profund, rotunjit, bine dezvoltat.
Aripi: mici, bine strânse pe corp.
Abdomen: bine dezvoltat şi îmbrăcat în fulgi.
Cap: mic, rotunjit.
Gât: purtat uşor arcuit, bine îmbrăcat in fulgi.
Faţă: cu textură fină.
Creastă: simplă, dreaptă de talie medie, cu 5-6 zimţi.
Bărbiţe: de talie medie, rotunjite şi roşii.
Urechi: de talie medie, roşii.
Cioc: puternic, puţin curbat, culoare urmărind varietatea rasei
Coada cocoşului: scurtă şi largă, împodobită cu numeroase seceri mici, bine rotunjite până la abdomen.
Picioare: coapse puternice, acoperite de fulgi bufanţi.
Tarsul: de lungime medie, puternic, fără tulei, parţial acoperit de penele bufante de pe coapsă. Culoarea în funcţie de varietate.
Diferite varietăţi: varietatea cea mai cunoscută este cea galbenă. Numeroase alte varietăţi sunt admise, printre care: neagră, albă, albastră, alb herminată cu negru, galben herminată cu negru, roşie, barată, etc.
PLYMOUTH ROCK
Rasa PLYMOUTH s-a format în anul 1870 în SUA începând cu varietatea barată. Păsările din rasa PLYMOUTH dau impresia unor păsări solide şi puternice. Este o rasă mixtă cu aptitudini de producţie atât pentru ouă cât şi pentru carne.
Rasa a fost formată, începând cu varietatea barată, în secolul al XIX-lea în SUA, fiind recunoscută în 1870 şi importată în Anglia în 1872. Rasa a fost formată prin încrucişări multiple şi repetate la care au participat rasele Dominicană, Cochinchila, Combatant englez, Brahma, Jawa şi Minorca.
Păsările de rasă Plymouth dau impresia unor păsări solide şi puternice, cu o foarte bună proporţionalitate a corpului.
Capul, relativ mare, are creastă simplă, mică.
Trunchiul este larg şi adânc, dar potrivit de lung, cu pieptul rotunjit. Spinarea, largă şi dreaptă, este aproape orizontală. Coada este scurtă şi globuloasă.
Greutatea corporală 3,8 – 4 kg. la cocoş şi 2,7 – 3,4 kg la găină. Produce anual 150 – 170 ouă cu o greutate medie de 55 – 57 g cu coajă galben închis până la brun.
Are trunchi lung şi purtat orizontal cu creasta simplă mijlocie cu fluiere, cioc şi pielea de pe corp galbenă.
Varietatea: barată, albă, neagră, galbenă, brumărie
Defecte grave: cea mai slabă urmă de pene sau puf în încălţăminte, alb în urechiuşe, pene de altă culo
RASA RHODE ISLAND
Este recunoscută ca cea mai importantă rasă mixtă cu aptitudini aproape egale pentru producţia de ouă şi de carne. S-a format în SUA (Rhode Island şi Massachusetts) în perioada 1850 – 1899. Rasa are la origine un şir de încrucişări făcute la care au participat cocoşi combatanţi malaiezi şi Cochinchina, precum şi Sussex roşu.
Impresia generală atrage atenţia mai ales prin culoarea rasei specifică, formă alungită şi compactă a corpului.
Creasta simplă mijlocie, piept larg şi adânc, trunchi alungit, ciocul, fluierele şi pielea de pe corp galbenă.
Coada nu prea lungă, este la cocoşi frumos rotunjită şi la găină purtată strâns.
Defecte grave: prezenţa încălţării, creastă aplecată, coadă zburlită sau de veveriţă. Produce anual în medie170 de ouă de 58 g cu coaja colorată brun-închis.
Greutatea corporală: cocoş 3,5 – 4 kg
găină 2,5 – 3 kg
Mai este cunoscuta varietatea roşie.
RASA SUSSEX
Rasă mixtă pentru producţia de ouă şi carne. Este o rasă veche a cărei origine este controversată. Crescută în sudul Angliei (Sussex şi Surrey) a participat la expoziţii în anul 1845. Impresia generală este dată de un corp armonios, cu trunchiul evident mai lung şi mai adânc decât la celelalte rase mixte.
Produce anual 160 –180 de ouă cu o greutate medie de 55 – 60 g.
Greutatea corporală: cocoş 3 - 4 kg
găină 2,5 – 3 kg
Varietatea herminat deschisă.
Rasă mixtă, cu un exterior originar care a făcut-o populară pe toate continentele ca pasăre de expoziţie, dar posesoare şi a unor însuşiri de producţie.
Rasă foarte veche, formată în mod natural în zona carpatică, cu un centru de răspândire în secolul al XIX-lea în Transilvania de unde, mai ales prin Austria, s-a răspândit în restul Europei. Au fost expuse pentru prima dată în anul 1875 la expoziţia de la Viena, câteva exemplare ale crescătorilor din Sighişoara şi Războieni, judeţul Cluj.
Varietăţi de culoare: negru, alb, albastru, barat, roşu, galben.
Impresia generală este dată în primul rând de gâtul golaş până sub guşă şi de conformaţia aparte a trunchiului.
Ciocul relativ scurt, dar gros la bază, creastă simplă, mică, purtată drept şi cu lobul posterior puternic depărtat de ceafă.
Pe faţă şi pe întreg capul nu prezintă pene, cu excepţia unui mic smoc pe creştet şi ceafă, care dă impresia unei scufiţe.
Gâtul, fiind şi uşor curbat în “S” este complet golaş până sub guşă şi cu pielea de culoare roşu aprins, ceea ce îl face să pară mai lung decât în realitate.
Defecte grave: prezenţa cravatei şi în general a penelor pe faţă şi gât până sub guşă, pene de altă culoare în culoarea simplă a penajului, creastă bătută sau simplă, mare, aplecată la găini.
Produce anual 120 – 170 de ouă, cu o greutate medie de 55 – 60 g şi coajă albă.
Greutatea corporală: cocoş 2,5 – 3 kg
găină 2 - 2,5 kg
Varietatea neagră Varietatea albă Varietatea barat
RASA ORPINGTON
Rasa ORPINGTON a fost creată în Anglia, din comitatul Kent, denumirea fiind dată de oraşul unde a fost creată începând din anul 1876. Are o varietate de culori, care prin frumuseţea lor sunt foarte apreciate în expoziţii.
Este crescută în principal pentru randamentul bun la carne fragedă, dar şi pentru producţia bună de ouă pe timpul iernii şi de tendinţa de a cloci.
CARACTERISTICI: Sunt păsări de talie mare, cu penaj abundent, destul de moale şi suplu, ce dă impresia unei poziţii joase, de formă rotunjită, egală ca înălţime, lăţime şi profunzime. Greutatea cocoşului peste 3,5 – 4 kg şi găina peste 2,8 - 3,5 kg. Ouăle au 55 – 60 g, coaja galbenă. Au o producţie anuală de 120 – 160 de ouă.
Rasă rustică, Orpingtonul este uşor de crescut. Ea nu zboară şi se adaptează la toate sistemele de creştere.
STANDARDUL RASEI
Corpul: purtat drept, talie masivă, lărgimea şi profunzimea sunt aproape egale cu lungimea
Spate: foarte larg, paraent scurt, concav către şale, abundent îmbrăcat în fulgi. Această linie este continuată de la baza şalelor până la coadă.
Pieptul: larg şi profund, rotunjit, bine dezvoltat.
Aripi: mici, bine strânse pe corp.
Abdomen: bine dezvoltat şi îmbrăcat în fulgi.
Cap: mic, rotunjit.
Gât: purtat uşor arcuit, bine îmbrăcat in fulgi.
Faţă: cu textură fină.
Creastă: simplă, dreaptă de talie medie, cu 5-6 zimţi.
Bărbiţe: de talie medie, rotunjite şi roşii.
Urechi: de talie medie, roşii.
Cioc: puternic, puţin curbat, culoare urmărind varietatea rasei
Coada cocoşului: scurtă şi largă, împodobită cu numeroase seceri mici, bine rotunjite până la abdomen.
Picioare: coapse puternice, acoperite de fulgi bufanţi.
Tarsul: de lungime medie, puternic, fără tulei, parţial acoperit de penele bufante de pe coapsă. Culoarea în funcţie de varietate.
Diferite varietăţi: varietatea cea mai cunoscută este cea galbenă. Numeroase alte varietăţi sunt admise, printre care: neagră, albă, albastră, alb herminată cu negru, galben herminată cu negru, roşie, barată, etc.
PLYMOUTH ROCK
Rasa PLYMOUTH s-a format în anul 1870 în SUA începând cu varietatea barată. Păsările din rasa PLYMOUTH dau impresia unor păsări solide şi puternice. Este o rasă mixtă cu aptitudini de producţie atât pentru ouă cât şi pentru carne.
Rasa a fost formată, începând cu varietatea barată, în secolul al XIX-lea în SUA, fiind recunoscută în 1870 şi importată în Anglia în 1872. Rasa a fost formată prin încrucişări multiple şi repetate la care au participat rasele Dominicană, Cochinchila, Combatant englez, Brahma, Jawa şi Minorca.
Păsările de rasă Plymouth dau impresia unor păsări solide şi puternice, cu o foarte bună proporţionalitate a corpului.
Capul, relativ mare, are creastă simplă, mică.
Trunchiul este larg şi adânc, dar potrivit de lung, cu pieptul rotunjit. Spinarea, largă şi dreaptă, este aproape orizontală. Coada este scurtă şi globuloasă.
Greutatea corporală 3,8 – 4 kg. la cocoş şi 2,7 – 3,4 kg la găină. Produce anual 150 – 170 ouă cu o greutate medie de 55 – 57 g cu coajă galben închis până la brun.
Are trunchi lung şi purtat orizontal cu creasta simplă mijlocie cu fluiere, cioc şi pielea de pe corp galbenă.
Varietatea: barată, albă, neagră, galbenă, brumărie
Defecte grave: cea mai slabă urmă de pene sau puf în încălţăminte, alb în urechiuşe, pene de altă culo
RASA RHODE ISLAND
Este recunoscută ca cea mai importantă rasă mixtă cu aptitudini aproape egale pentru producţia de ouă şi de carne. S-a format în SUA (Rhode Island şi Massachusetts) în perioada 1850 – 1899. Rasa are la origine un şir de încrucişări făcute la care au participat cocoşi combatanţi malaiezi şi Cochinchina, precum şi Sussex roşu.
Impresia generală atrage atenţia mai ales prin culoarea rasei specifică, formă alungită şi compactă a corpului.
Creasta simplă mijlocie, piept larg şi adânc, trunchi alungit, ciocul, fluierele şi pielea de pe corp galbenă.
Coada nu prea lungă, este la cocoşi frumos rotunjită şi la găină purtată strâns.
Defecte grave: prezenţa încălţării, creastă aplecată, coadă zburlită sau de veveriţă. Produce anual în medie170 de ouă de 58 g cu coaja colorată brun-închis.
Greutatea corporală: cocoş 3,5 – 4 kg
găină 2,5 – 3 kg
Mai este cunoscuta varietatea roşie.
RASA SUSSEX
Rasă mixtă pentru producţia de ouă şi carne. Este o rasă veche a cărei origine este controversată. Crescută în sudul Angliei (Sussex şi Surrey) a participat la expoziţii în anul 1845. Impresia generală este dată de un corp armonios, cu trunchiul evident mai lung şi mai adânc decât la celelalte rase mixte.
Produce anual 160 –180 de ouă cu o greutate medie de 55 – 60 g.
Greutatea corporală: cocoş 3 - 4 kg
găină 2,5 – 3 kg
Varietatea herminat deschisă.
RASE GRELE
Rasa BRAHMA
Rasa grea denumită şi “Uriaşul găinilor” poate fi considerată rasă de carne deşi se creşte mai ales pentru expoziţii. Rasa Brahma a fost formată în China, adusă în SUA, unde a fost ameliorată şi de unde a ajuns în Europa în anul 1850. Este una din cele mai amri rase. Ea a contribuit la ameliolarea şi formarea altor rase. Deşi creşterea sa nu este prea rapidă şi numărul ouălelor nu este prea mare, Brahma este o rasă cultivată de numeroşi crescători care iubesc găinile mari.
CARACTERISTICI: Dă impresia de forţă caractrerizată printr-o talie mare şi o formă foarte largă, profundă, încălţată pe tars. Temperament liniştit, uşor de crescut.
Greutatea corporală la cocoş: 3,5 – 5 kg şi 3 – 4,5 kg la găină. Ouăle de 55 kg minim, cu coaja de culoare gălbuie până la brun roşcat. Productia de ouă este de 120 – 140 pe an.
Brahma este o rasă foarte rustică, se adaptează bine la orica climat. Puii cresc relativ încet, dar carnea lor este excelentă.
Câţiva autori, pentru a explica originea acestei păsări mari, au sugerat existenţa uni cocoş sălbatic, uriaş în Asia. Dar nici un element nu confirmă această ipoteză.
STANDARDUL RASEI
Corp: voluminos, larg, profund.
Spate: mai curând scurt, larg, formând în partea mijlocie o curbă ascendentă, regulată.
Pieptul: larg, plin şi profund, aproape vertical.
Abdomen: larg, foarte pufos.
Aripi: scurte şi puternice, bine lipite de corp, cu vârfurile ascunse de fulgi.
Capul: mic, larg, foarte bombat, cu o frunte lată şi proeminentă.
Gâtul: uşor curbat spre cap şi cu penele umflate, bufante, atârnând pe umeri.
Creasta: lipită, mică, bine plantată pe trei rânduri fără spini, cât mai puţin dezvoltată posibil.
Bărbiţele: mici, bine rotunjite, fine la textură.
Urechi: fine şi roşii.
Faţă: roşie.
Ochii: iris roşu – oranj, cu privire mândră, trufaşă.
Ciocul: scurt, puternic, de culoare galbenă.
Coada cocoşului: relativ scurtă, rectrice largi şi bine dezvoltate
Picioarele: coapsele puternice, lungi, bine îmbrăcate în fulgi. Tuleele şi fulgi mici cad peste articulaţii, fără să formeze manşete.
Tarsul: galben intens, puternic, degetele exterioare şi mediane sunt puternic încălţate.
Diferite varietăţi: varietăţile cele mai obişnuite sunt: herminat deschis, herminat închis, potârnichie, columbia, alb.
Varietăţi mai rare: albastru herminat cu negru, albastru herminat cu auriu.
RASA COCHINCHINA
Rasă grea, considerată tipică pentru grupa raselor grele asiatice. Rasă veche care s-a format în mod natural în Asia, găsindu-se în număr mare în regiune Shanghai de unde a fost adusă în Europa, întâi în Franţa (1840) şi apoi în Anglia (1851).
Impresia generală este de pasăre masivă, cu formă cubică spre sferică, datorită penajului bogat dar şi înfoiat. Este caraterizată corp masiv cu linii rotunjite. Capul este relativ mic în raport cu masa corporală, cioc puternic. Creasta este simplă, dreaptă şi mică, regulat dinţată şi cu lobul posterior mic. Trunchiul, cu forme masive are cele trei dimensiuni practic egale. Coada mică şi plată purtată jos, este aproape plată. Picioarele puternice, dar scurte, au gambele acoperite cu fulgi, fluierele sunt încălţate cu pene mari.
A participat la formarea celor mai valoroase rase mixte
Varietăţi de culoare: galbenă, albă, neagră, albastră, potârnichie, barată, galben-negru
Greutatea corporală: cocoş 3,6 – 5,5 kg
găină 3 – 4,5 kg
Produce anual 80 – 100 de ouă, cu coajă pigmentată în roşu – brun, cu greutate medie de 55 g.
Rasa grea denumită şi “Uriaşul găinilor” poate fi considerată rasă de carne deşi se creşte mai ales pentru expoziţii. Rasa Brahma a fost formată în China, adusă în SUA, unde a fost ameliorată şi de unde a ajuns în Europa în anul 1850. Este una din cele mai amri rase. Ea a contribuit la ameliolarea şi formarea altor rase. Deşi creşterea sa nu este prea rapidă şi numărul ouălelor nu este prea mare, Brahma este o rasă cultivată de numeroşi crescători care iubesc găinile mari.
CARACTERISTICI: Dă impresia de forţă caractrerizată printr-o talie mare şi o formă foarte largă, profundă, încălţată pe tars. Temperament liniştit, uşor de crescut.
Greutatea corporală la cocoş: 3,5 – 5 kg şi 3 – 4,5 kg la găină. Ouăle de 55 kg minim, cu coaja de culoare gălbuie până la brun roşcat. Productia de ouă este de 120 – 140 pe an.
Brahma este o rasă foarte rustică, se adaptează bine la orica climat. Puii cresc relativ încet, dar carnea lor este excelentă.
Câţiva autori, pentru a explica originea acestei păsări mari, au sugerat existenţa uni cocoş sălbatic, uriaş în Asia. Dar nici un element nu confirmă această ipoteză.
STANDARDUL RASEI
Corp: voluminos, larg, profund.
Spate: mai curând scurt, larg, formând în partea mijlocie o curbă ascendentă, regulată.
Pieptul: larg, plin şi profund, aproape vertical.
Abdomen: larg, foarte pufos.
Aripi: scurte şi puternice, bine lipite de corp, cu vârfurile ascunse de fulgi.
Capul: mic, larg, foarte bombat, cu o frunte lată şi proeminentă.
Gâtul: uşor curbat spre cap şi cu penele umflate, bufante, atârnând pe umeri.
Creasta: lipită, mică, bine plantată pe trei rânduri fără spini, cât mai puţin dezvoltată posibil.
Bărbiţele: mici, bine rotunjite, fine la textură.
Urechi: fine şi roşii.
Faţă: roşie.
Ochii: iris roşu – oranj, cu privire mândră, trufaşă.
Ciocul: scurt, puternic, de culoare galbenă.
Coada cocoşului: relativ scurtă, rectrice largi şi bine dezvoltate
Picioarele: coapsele puternice, lungi, bine îmbrăcate în fulgi. Tuleele şi fulgi mici cad peste articulaţii, fără să formeze manşete.
Tarsul: galben intens, puternic, degetele exterioare şi mediane sunt puternic încălţate.
Diferite varietăţi: varietăţile cele mai obişnuite sunt: herminat deschis, herminat închis, potârnichie, columbia, alb.
Varietăţi mai rare: albastru herminat cu negru, albastru herminat cu auriu.
RASA COCHINCHINA
Rasă grea, considerată tipică pentru grupa raselor grele asiatice. Rasă veche care s-a format în mod natural în Asia, găsindu-se în număr mare în regiune Shanghai de unde a fost adusă în Europa, întâi în Franţa (1840) şi apoi în Anglia (1851).
Impresia generală este de pasăre masivă, cu formă cubică spre sferică, datorită penajului bogat dar şi înfoiat. Este caraterizată corp masiv cu linii rotunjite. Capul este relativ mic în raport cu masa corporală, cioc puternic. Creasta este simplă, dreaptă şi mică, regulat dinţată şi cu lobul posterior mic. Trunchiul, cu forme masive are cele trei dimensiuni practic egale. Coada mică şi plată purtată jos, este aproape plată. Picioarele puternice, dar scurte, au gambele acoperite cu fulgi, fluierele sunt încălţate cu pene mari.
A participat la formarea celor mai valoroase rase mixte
Varietăţi de culoare: galbenă, albă, neagră, albastră, potârnichie, barată, galben-negru
Greutatea corporală: cocoş 3,6 – 5,5 kg
găină 3 – 4,5 kg
Produce anual 80 – 100 de ouă, cu coajă pigmentată în roşu – brun, cu greutate medie de 55 g.
RASE ORNAMENT
RASA PADUANĂ
Există multe ipoteze asupra originii acestei rase: Italia, cum sugerează numele oraşului transalpin. Polonia, cum evocă numele englez al acestei rase “Poland”. Numele său aminteşte de asemenea de un omagiu pentru Mm de Pompadour căruia această rasă îi plăcea foarte mult. Găinile Pompadour devin Padoures, apoi Padpoues. Din păcate nici una din aceste ipoteze nu este adevărată.
Această rasă mică a fost selecţionată de englezi în secolul XIX, apoi olandezii au participat cu numeroasele găini moţate prezente în această ţară.
CARACTERISTICI: Paduana este foarte asemănătoare cu Moţata Olandeză. Ea posedă în plus o barbă şi favorici. De altfel multe ţări clasifică Paduana şi Moţata Olandeză în aceeaşi rasă.
Greutatea cocoşului 1,2 kg , iar a găinii 1 kg. Ouăle au 35 g, cu coaja albă.
Găina are o producţie de ouă de 130 – 150 pe an. Este bună cloşcă.
Paduana suportă foarte bine captivitatea, dar picajul este destul de frecvent. Aceasta face ca năpârlirea să creeze uneori probleme datorită tendinţei reciproce de a-şi smulge penele tinere.
RECOMANDĂRI: Paduana necesită condiţii particulare de igienă, de asemenea trebuie să fie crescută într-o construcţie cu acces la volieră. Le vom feri de ploi (umiditate mare) care pot le provoca neplăceri, printre care şi coriza.
Vom acoperi în parte solul volierei cu nisip bine uscat şi vom ţine păsările închise în adăpost în zilele ploioase, protejându-le astfel moţul.
Găinile din această rasă ca şi Moţatele Olandeze nu trebuie amestecate cu păsări din alte rase pentru că sunt foarte delicate.
STANDARDUL RASEI:
Corpul: larg la umeri, se îngustează către spate.
Spate: de lungime medie, puţin înclinat cu o linie concavă şi scurtă către coadă, lanţete abundente.
Pieptul: plin, larg, destul de rotund, destul de profund, puţin proeminent.
Abdomen: destul de dezvoltat.
Aripi: mari, largi, destul de lungi, purtate destul de ridicat.
Capul: larg, cu o puternică protuberanţă şi lipsit de creastă.
Gâtul: mijlociu, purtat ridicat, uşor arcuit, îmbrăcat abundent în pene.
Moţ: frumos, mare sferic, format din fulgi lungi şi înguşti, aranjaţi regulat în toate părţile.
Barba şi favoriţii: foarte dezvoltate.
Bărbiţele: insignifiante.
Urechile: mici şi acoperite.
Faţa: roşie şi acoperită de favoriţi.
Cioc: de lungime medie, puternic, orificiile nazale pronunţate.
Coada cocoşului: bine dezvoltată, rectice largi şi destul de deschise, seceri lungi şi frumos arcuite, bogată şi în seceri mici.
Picioare: coapse drepte, destul de puternice, de lungime medie, cu penaj strâns.
Tarsul: mijlociu, destul de puternic, patru degete.
Diferite varietăţi: cele mai cunoscute sunt: negru, galben deschis. Există, de asemenea, auriu desenat cu negru, argintiu desenat cu alb, alb, pestriţ şi de asemenea cu penaj frizat (varietate numită “Frizată de Chile”).
Există multe ipoteze asupra originii acestei rase: Italia, cum sugerează numele oraşului transalpin. Polonia, cum evocă numele englez al acestei rase “Poland”. Numele său aminteşte de asemenea de un omagiu pentru Mm de Pompadour căruia această rasă îi plăcea foarte mult. Găinile Pompadour devin Padoures, apoi Padpoues. Din păcate nici una din aceste ipoteze nu este adevărată.
Această rasă mică a fost selecţionată de englezi în secolul XIX, apoi olandezii au participat cu numeroasele găini moţate prezente în această ţară.
CARACTERISTICI: Paduana este foarte asemănătoare cu Moţata Olandeză. Ea posedă în plus o barbă şi favorici. De altfel multe ţări clasifică Paduana şi Moţata Olandeză în aceeaşi rasă.
Greutatea cocoşului 1,2 kg , iar a găinii 1 kg. Ouăle au 35 g, cu coaja albă.
Găina are o producţie de ouă de 130 – 150 pe an. Este bună cloşcă.
Paduana suportă foarte bine captivitatea, dar picajul este destul de frecvent. Aceasta face ca năpârlirea să creeze uneori probleme datorită tendinţei reciproce de a-şi smulge penele tinere.
RECOMANDĂRI: Paduana necesită condiţii particulare de igienă, de asemenea trebuie să fie crescută într-o construcţie cu acces la volieră. Le vom feri de ploi (umiditate mare) care pot le provoca neplăceri, printre care şi coriza.
Vom acoperi în parte solul volierei cu nisip bine uscat şi vom ţine păsările închise în adăpost în zilele ploioase, protejându-le astfel moţul.
Găinile din această rasă ca şi Moţatele Olandeze nu trebuie amestecate cu păsări din alte rase pentru că sunt foarte delicate.
STANDARDUL RASEI:
Corpul: larg la umeri, se îngustează către spate.
Spate: de lungime medie, puţin înclinat cu o linie concavă şi scurtă către coadă, lanţete abundente.
Pieptul: plin, larg, destul de rotund, destul de profund, puţin proeminent.
Abdomen: destul de dezvoltat.
Aripi: mari, largi, destul de lungi, purtate destul de ridicat.
Capul: larg, cu o puternică protuberanţă şi lipsit de creastă.
Gâtul: mijlociu, purtat ridicat, uşor arcuit, îmbrăcat abundent în pene.
Moţ: frumos, mare sferic, format din fulgi lungi şi înguşti, aranjaţi regulat în toate părţile.
Barba şi favoriţii: foarte dezvoltate.
Bărbiţele: insignifiante.
Urechile: mici şi acoperite.
Faţa: roşie şi acoperită de favoriţi.
Cioc: de lungime medie, puternic, orificiile nazale pronunţate.
Coada cocoşului: bine dezvoltată, rectice largi şi destul de deschise, seceri lungi şi frumos arcuite, bogată şi în seceri mici.
Picioare: coapse drepte, destul de puternice, de lungime medie, cu penaj strâns.
Tarsul: mijlociu, destul de puternic, patru degete.
Diferite varietăţi: cele mai cunoscute sunt: negru, galben deschis. Există, de asemenea, auriu desenat cu negru, argintiu desenat cu alb, alb, pestriţ şi de asemenea cu penaj frizat (varietate numită “Frizată de Chile”).
nutritie iepuri
Substante minerale in nutritia iepurilor
In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:
Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.
Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.
Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.
De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos
Vitamine in nutritia iepurilor
Pentru o dezvoltare armonioasa a iepurilor dumneavoastra trebuie sa aveti grija sa includeti in alimentatia lor zilnica vitaminele de are au nevoie:
Vitamina A, continuta in iarba verde, fin, grauntele de grau sau ovaz, tarate;
Vitamina D, continuta in furajele leguminoase uscate la soare;
Vitamina E, continuta in furajele cerialiere, faina de lucernauleiurile vegetale;
Vitamina B este necesara pentru hrana iepurilor aflati in perioada de crestere;
Vitamina K este necesara pentru hrana iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.
Vitaminele A, D, E sunt necesare pentru iepuri, indiferent in ce stadiu de dezvoltare s-ar afla animalele.
Proteine, lipide si glucide
Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.
Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.
Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ).
Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare.
Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.
Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase.
Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.
Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.
In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:
Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.
Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.
Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.
De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos
Vitamine in nutritia iepurilor
Pentru o dezvoltare armonioasa a iepurilor dumneavoastra trebuie sa aveti grija sa includeti in alimentatia lor zilnica vitaminele de are au nevoie:
Vitamina A, continuta in iarba verde, fin, grauntele de grau sau ovaz, tarate;
Vitamina D, continuta in furajele leguminoase uscate la soare;
Vitamina E, continuta in furajele cerialiere, faina de lucernauleiurile vegetale;
Vitamina B este necesara pentru hrana iepurilor aflati in perioada de crestere;
Vitamina K este necesara pentru hrana iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.
Vitaminele A, D, E sunt necesare pentru iepuri, indiferent in ce stadiu de dezvoltare s-ar afla animalele.
Proteine, lipide si glucide
Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.
Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.
Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ).
Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare.
Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.
Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase.
Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.
Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.
iepuri comunitari
Iepurii ca animale de casa
Iepurasii sunt animale foarte sociabile si prietenoase. Ei au nevoie permanenta de companie, fie a altor animale (alti iepuri, porcusori de Guineea), fie a oamenilor.
Din acest motiv iepurasii sunt excelente animale de casa, potrivite pentru copii. Nu se recomanda un iepuras intr-o casa cu un copil mai mic de 6 ani datorita pericolelor la care sunt expusi atat animalul cat si copilul.
Daca iti doresti un iepuras ca animal de casa asigura-te in prealabil ca detii suficient spatiu. Cusca iepurelui trebuie sa aiba o aria mare intrucat acesta este foarte energic si jucaus. De asemenea ea trebuie sa aiba inaltimea cel putin de 1,5 ori lungimea iepurelui, fiind binecunoscut obiceiul acestuia de a se catara. Este recomandat ca iepurele sa fie lasat liber in casa sau gradina, de cate ori este posibil. Acest lucru insa sub stricta supraveghere, intrucat, mai ales intr-o casa, exista multe pericole de accidente pentru un iepuras.
Iepurii au nevoie de mare atentie de la stapanii lor. Nu iti lua un iepure ca animal de casa daca nu esti pregatit(a) sa ii acorzi tot timpul necesar. Recipientele utilizate pentru hrana sau apa trebuie spalate zilnic, de preferinta cu apa fierbinte pentru a preveni eventuale boli. Cusca trebuie de asemenea spalata saptamanal, iar asternutul folosit trebuie schimbat ori de cate ori este nevoie. Nu folositi detergenti sau alte produse de curatat, acestea pot dauna iepurasului.
Asigura-i iepurasului o dieta adecvata, mai multe detalii la sectiune Nutritie.
Iepurasii sunt animale foarte sociabile si prietenoase. Ei au nevoie permanenta de companie, fie a altor animale (alti iepuri, porcusori de Guineea), fie a oamenilor.
Din acest motiv iepurasii sunt excelente animale de casa, potrivite pentru copii. Nu se recomanda un iepuras intr-o casa cu un copil mai mic de 6 ani datorita pericolelor la care sunt expusi atat animalul cat si copilul.
Daca iti doresti un iepuras ca animal de casa asigura-te in prealabil ca detii suficient spatiu. Cusca iepurelui trebuie sa aiba o aria mare intrucat acesta este foarte energic si jucaus. De asemenea ea trebuie sa aiba inaltimea cel putin de 1,5 ori lungimea iepurelui, fiind binecunoscut obiceiul acestuia de a se catara. Este recomandat ca iepurele sa fie lasat liber in casa sau gradina, de cate ori este posibil. Acest lucru insa sub stricta supraveghere, intrucat, mai ales intr-o casa, exista multe pericole de accidente pentru un iepuras.
Iepurii au nevoie de mare atentie de la stapanii lor. Nu iti lua un iepure ca animal de casa daca nu esti pregatit(a) sa ii acorzi tot timpul necesar. Recipientele utilizate pentru hrana sau apa trebuie spalate zilnic, de preferinta cu apa fierbinte pentru a preveni eventuale boli. Cusca trebuie de asemenea spalata saptamanal, iar asternutul folosit trebuie schimbat ori de cate ori este nevoie. Nu folositi detergenti sau alte produse de curatat, acestea pot dauna iepurasului.
Asigura-i iepurasului o dieta adecvata, mai multe detalii la sectiune Nutritie.
Iepurele de Angora
Iepurele de Angora
Iepurele de Angora, una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici, este originar din Ankara, Turcia si este crescut in principal pentru productia de lana sau ca animal de companie. In prezent exista multe rase de iepuri de angora, cele mai cunoscute fiind:
Angora englezesc - cel mai mic dintre iepurii de Angora cu o greutate de 2-3 kg. Acest iepure are o blana foarte bogata care necesita o ingrijire atenta din partea crescatorului.
Angora frantuzesc (vezi imaginea alaturata) - este mai mare decat iepurele de Angora englezesc, cantareste intre 3,5 si 5 kg. Este foarte activ si prietenos, ideal ca animal de casa.
Angora urias - cantareste in general intre 5 kg si 8 kg, sau chiar mai mult, de culoare alba.
Angora satinat - firul de par este mai subtire, mai stralucitor si cu o culoare mai intensa decat la ceilalti iepuri de Angora. Cantareste in general 3-5 kg.
O atentie deosebita trebuie acordata periajului iepurilor de Angora, intrucat inhalarea parului poate provoca acestora diferite probleme respiratorii sau intestimale. Daca uitati sa periati zilnic iepurele dumneavoastra acesta va fi mult mai expus aparitiei unor paraziti. Folositi o perie sau o manusa speciala procurata dintr-un magazin de specialitate.
Culoare: Alb, gri, cenusiu, negru, albastru, cafeniu si chiar si alte nuante.
Fertilitate: Medie, cu 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Lana (fir lung de pana la 10 cm, uneori chiar pana la 20 cm.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele de Angora, una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici, este originar din Ankara, Turcia si este crescut in principal pentru productia de lana sau ca animal de companie. In prezent exista multe rase de iepuri de angora, cele mai cunoscute fiind:
Angora englezesc - cel mai mic dintre iepurii de Angora cu o greutate de 2-3 kg. Acest iepure are o blana foarte bogata care necesita o ingrijire atenta din partea crescatorului.
Angora frantuzesc (vezi imaginea alaturata) - este mai mare decat iepurele de Angora englezesc, cantareste intre 3,5 si 5 kg. Este foarte activ si prietenos, ideal ca animal de casa.
Angora urias - cantareste in general intre 5 kg si 8 kg, sau chiar mai mult, de culoare alba.
Angora satinat - firul de par este mai subtire, mai stralucitor si cu o culoare mai intensa decat la ceilalti iepuri de Angora. Cantareste in general 3-5 kg.
O atentie deosebita trebuie acordata periajului iepurilor de Angora, intrucat inhalarea parului poate provoca acestora diferite probleme respiratorii sau intestimale. Daca uitati sa periati zilnic iepurele dumneavoastra acesta va fi mult mai expus aparitiei unor paraziti. Folositi o perie sau o manusa speciala procurata dintr-un magazin de specialitate.
Culoare: Alb, gri, cenusiu, negru, albastru, cafeniu si chiar si alte nuante.
Fertilitate: Medie, cu 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Lana (fir lung de pana la 10 cm, uneori chiar pana la 20 cm.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele olandez
Iepurele olandez
Dimensiuni: Mici, greutatea 2 – 2.7 Kg la varsta de 7 luni.
Fertilitate: 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Blana ( fir scurt de pana la 2 cm, dar foarte des )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Dimensiuni: Mici, greutatea 2 – 2.7 Kg la varsta de 7 luni.
Fertilitate: 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Blana ( fir scurt de pana la 2 cm, dar foarte des )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele rosu de Burgundia
Iepurele rosu de Burgundia
Culoare: Rosu deschis, cu pete alb-galbui pe picioare, abdomen si bot.
Dimensiuni: Medii, greutatea 5 Kg.
Fertilitate: Maturizare rapida, reproductia apare la varsta de 4 – 5 luni.
Productie: Carne.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Rosu deschis, cu pete alb-galbui pe picioare, abdomen si bot.
Dimensiuni: Medii, greutatea 5 Kg.
Fertilitate: Maturizare rapida, reproductia apare la varsta de 4 – 5 luni.
Productie: Carne.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele albastru de Viena
Iepurele albastru de Viena
Culoare: Nuante de la cenusiu la gri, cu tenta de albastru.
Dimensiuni: Medii, greutarea 4 + 4.5 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: 6 – 8 pui la o gestatie, reproductia apare de la 6 – 7 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 5 – 6 luni, la greutatea de 3 Kg. )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Nuante de la cenusiu la gri, cu tenta de albastru.
Dimensiuni: Medii, greutarea 4 + 4.5 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: 6 – 8 pui la o gestatie, reproductia apare de la 6 – 7 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 5 – 6 luni, la greutatea de 3 Kg. )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele neozeelandez rosu
Iepurele neozeelandez rosu
Culoare: Roscat, lucios.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4.2 Kg la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 1.5 – 2 Kg ).
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Roscat, lucios.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4.2 Kg la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 1.5 – 2 Kg ).
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele neozeelandez alb
Iepurele neozeelandez alb
Culoare: Alb, ochi de culoare roz.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4 – 5 Kg la varsta de 6 luni.
Fertilitate: 7 – 8 gestatii pe an, cu 8 – 10 pui la o gestatie. Reproductia apare la varsta de 4 – 5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Alb, ochi de culoare roz.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4 – 5 Kg la varsta de 6 luni.
Fertilitate: 7 – 8 gestatii pe an, cu 8 – 10 pui la o gestatie. Reproductia apare la varsta de 4 – 5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Iepurele californian
Iepurele californian
Culoare: Alb, cu pete negre pe fata, piciore si coada. Ochi de culoare rosie.
Dimensiuni: Medii, corp lung, greutate de 4 – 5 Kg la varsta de 7 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 4 -5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2 Kg. )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Alb, cu pete negre pe fata, piciore si coada. Ochi de culoare rosie.
Dimensiuni: Medii, corp lung, greutate de 4 – 5 Kg la varsta de 7 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 4 -5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2 Kg. )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Uriasul belgian
Uriasul belgian
Culoare: Albastru sau nuante de albastru cenusiu cu portiuni albe pe abdomen si picioare, ochi de culoare bruna.
Dimensiuni: Mari, corpul lung de 65 – 80 cm, capul mare, urechi drepte, greutate 6 – 7 Kg ( max 11 Kg ) la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Mare, 8 – 10 pui la o gestatie, puii au maturizare tarzie, reproductia apare la varsta de 8 – 10 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Culoare: Albastru sau nuante de albastru cenusiu cu portiuni albe pe abdomen si picioare, ochi de culoare bruna.
Dimensiuni: Mari, corpul lung de 65 – 80 cm, capul mare, urechi drepte, greutate 6 – 7 Kg ( max 11 Kg ) la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Mare, 8 – 10 pui la o gestatie, puii au maturizare tarzie, reproductia apare la varsta de 8 – 10 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg )
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Uriasul alb
Culoare: Alb stralucitor, ochi injectati din cauza vaselor de sange, de culoare roz.
Dimensiuni: Corp lung, 55 – 65 cm, greutate 5 -6 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: Mare, 8 -10 pui la o gestatie, iar puii au o maturizare medie, reproductia apare la varsta de 6 - 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Origine: Germania, prin selectie din iepurele belgian.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Dimensiuni: Corp lung, 55 – 65 cm, greutate 5 -6 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: Mare, 8 -10 pui la o gestatie, iar puii au o maturizare medie, reproductia apare la varsta de 6 - 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Origine: Germania, prin selectie din iepurele belgian.
Faceti click pe numele rase de iepuri dorite pentru a se afisa o scurta descriere a acesteia.
Boli pentru iepuri
Boli frecvente la iepuri
Iepurii sunt animale sensibile, mai ales cei crescuti in captivitate. Trebuie acordata multa atentie comportamentului iepurelui, intrucat acesta va indica daca iepurele se simte sau nu bine. Daca iepurele dumneavoastra nu mai este vioi, sta retras si mai mult culcat este cazul sa apelati la un medic veterinar.
Pot fi mai multe cauze ale imbolnavirii iepurilor. Printre cele mai frecvente se afla urmatoarele:
Alimentatia neadecvata;
Ingrijire deficitara;
Infectarea cu virusi, bacterii, ciuperci, etc.
Deficiente ereditare;
Raniri.
Printre cele mai des intalnite boli la iepuri se afla:
Avitaminoza
Cresterea neregulata a dintilor
Boli digestive
Boli respiratorii
Boli infectioase
Boli parazitare
Insolatii si degeraturi
Foarte important de retinut este ca nu trebuie consumate sub nici o forma carne sau organe provenite de la un iepuri bolnavi sacrificati.
Iepurii sunt animale sensibile, mai ales cei crescuti in captivitate. Trebuie acordata multa atentie comportamentului iepurelui, intrucat acesta va indica daca iepurele se simte sau nu bine. Daca iepurele dumneavoastra nu mai este vioi, sta retras si mai mult culcat este cazul sa apelati la un medic veterinar.
Pot fi mai multe cauze ale imbolnavirii iepurilor. Printre cele mai frecvente se afla urmatoarele:
Alimentatia neadecvata;
Ingrijire deficitara;
Infectarea cu virusi, bacterii, ciuperci, etc.
Deficiente ereditare;
Raniri.
Printre cele mai des intalnite boli la iepuri se afla:
Avitaminoza
Cresterea neregulata a dintilor
Boli digestive
Boli respiratorii
Boli infectioase
Boli parazitare
Insolatii si degeraturi
Foarte important de retinut este ca nu trebuie consumate sub nici o forma carne sau organe provenite de la un iepuri bolnavi sacrificati.
Porumbei carier
Porumbei carier
Originea: numit bagdet englez sau carrier face parte dintr-o rasa de porumbei veche derivata din bagdeta persana, crescuta in Persia, Siria, Arabia si Egipt ca porumbel curier. Selectia lor s-a facut acum cateva secole, in Anglia, unde au fost descrisi pentru prima data de Moore, in anul 1735. Pe tot mapamondul este o rasa recunoscuta si foarte apreciata.
Capul: alungit si ingust, cu fruntea ingusta si nu prea inalta, iar crestetul capului plat, ceafa rotunda care coboara abrupt, distanta de la pupila la varful ciocului 5-5,5 cm.
Ochii: proeminenti si luminosi cu expresie inteligenta, de culoare galben-portocaliu; iar negri numai la varietatea alba. Inelul carunculat din jurul ochilor are diametrul de 28-32 mm de culoare roz, alb-pudrat, moale, gros, lat, umflat, triplu sau cvadruplu, cu conturul intern spre iris colturos, asemenea unui patrat asezat oblic, iar cel extern circular. La exemplarele mai in varsta inelele sunt triple si depasesc putin crestetul capului.
Ciocul: lung, gros, drept, varful bont, pozitie orizontala, de culoare deschisa, dar la exemplarele negre si albastre se admite varful intunecat sau canit. Mai mult de 2/3 din suprafata mandibulelor este acoperita de carunculi care au structura si marimea miezului de nuca, cu forma regulata avand punctul cel mai inalt pe cat posibil la mijloc. Pe mandibula superioara se gaseste nuca de sus, iar pe cea inferioara nuca de jos. Nuca de sus este formata din 4 randuri principale, fiecare cu mai multe randuri secundare de carunculi. Nuca de jos este 1/3 sau 1/4 din nuca de sus, cu cat este mai plina si cu cat se continua mai armonios cu cea de sus este mai valoros. Cotul gurii este de asemenea pronuntat carunculat. Carunculii ciocului sunt de culoare roz, alb-pudrat.
Gatul: lung, suplu, usor arcuit, tinuta verticala. Barbia scobita in unghi drept. Pe fata anterioara a gatului cateva vertebre cervicale mai reliefate formeaza un nod caracteristic.
Pieptul: larg, lins, usor bombat, osul pieptului iesit in fata, in pozitie ridicata.
Spatele: intre aripi este lat, lung, plat, iar catre coada se subtiaza proportional.
Aripile: lungi, late, pozitie stransa langa corp, coatele scoase inainte, acopera bine spinarea, remigele primare strans asezate, se intalnesc pe coada fara sa se intretaie. Are siguranta in zbor.
Coada: lunga, ingusta, penele bine adunate, impreuna cu spinarea formeaza o linie continua puternic descendenta, nu atinge solul.
Picioarele: lungi, puternice, nu are pene pe picioare, gambele sunt groase si inclinate in fata, calcaiul puternic dezvoltat, distanta intre picioare medie, degetele bine asezate.
Penajul: lins, pene scurte, tari, strans lipite de corp, lucioase. Pielea prezinta carunculi sau negi si pe suprafata pteriilor. Pielea capului, gatului si cuprionului este zbarcita si are la baza tetricelor respectiv a rectricelor, negi de marimea unui bob de grau sau de porumb.
Culoarea: porumbeii rasa carier pot fi gasiti pe culorile negru, fumuriu, ciocolatiu, rosu, galben, alb, albastru, albastru ciocanit, pestrit, tarcat.
Desenul: negrii sunt fara dungi; cei de culoare albastra au spinarea pe cat posibil alba. Ochii sparti nu sunt doriti. Tarcatii sau cei cu capul alb au ochii intunecati. Cei cu capul predominant inchis la culoare au ochii rosii.
Greseli: carunculii nazali mici; inelele ochilor mici si subtiri. La adultii care au penajul negru sau albastru, varful ciocului si ghearele au voie sa fie de culoare inchisa. Alte greseli: tinuta joasa; statura adanca; gat prea scurt, gros; barbie plina; umflaturi la talpi; penaj labartat; ochi lacrimand; gene rosii sau spongioase; nuca de jos neregulata, prea grosolana, deschisa cu linie alungita; nuca de sus prea mica pentru varsta porumbelului; lipsa nucii de jos; cioc aplecat, subtire, ascutit sau deschis (la pasarile varstnice ciocul insuficient inchis nu constituie o greseala grava, aceste pasari care au orificiile nazale inchise de carunculii prea dezvoltati respira pe cioc).
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Carier sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Originea: numit bagdet englez sau carrier face parte dintr-o rasa de porumbei veche derivata din bagdeta persana, crescuta in Persia, Siria, Arabia si Egipt ca porumbel curier. Selectia lor s-a facut acum cateva secole, in Anglia, unde au fost descrisi pentru prima data de Moore, in anul 1735. Pe tot mapamondul este o rasa recunoscuta si foarte apreciata.
Capul: alungit si ingust, cu fruntea ingusta si nu prea inalta, iar crestetul capului plat, ceafa rotunda care coboara abrupt, distanta de la pupila la varful ciocului 5-5,5 cm.
Ochii: proeminenti si luminosi cu expresie inteligenta, de culoare galben-portocaliu; iar negri numai la varietatea alba. Inelul carunculat din jurul ochilor are diametrul de 28-32 mm de culoare roz, alb-pudrat, moale, gros, lat, umflat, triplu sau cvadruplu, cu conturul intern spre iris colturos, asemenea unui patrat asezat oblic, iar cel extern circular. La exemplarele mai in varsta inelele sunt triple si depasesc putin crestetul capului.
Ciocul: lung, gros, drept, varful bont, pozitie orizontala, de culoare deschisa, dar la exemplarele negre si albastre se admite varful intunecat sau canit. Mai mult de 2/3 din suprafata mandibulelor este acoperita de carunculi care au structura si marimea miezului de nuca, cu forma regulata avand punctul cel mai inalt pe cat posibil la mijloc. Pe mandibula superioara se gaseste nuca de sus, iar pe cea inferioara nuca de jos. Nuca de sus este formata din 4 randuri principale, fiecare cu mai multe randuri secundare de carunculi. Nuca de jos este 1/3 sau 1/4 din nuca de sus, cu cat este mai plina si cu cat se continua mai armonios cu cea de sus este mai valoros. Cotul gurii este de asemenea pronuntat carunculat. Carunculii ciocului sunt de culoare roz, alb-pudrat.
Gatul: lung, suplu, usor arcuit, tinuta verticala. Barbia scobita in unghi drept. Pe fata anterioara a gatului cateva vertebre cervicale mai reliefate formeaza un nod caracteristic.
Pieptul: larg, lins, usor bombat, osul pieptului iesit in fata, in pozitie ridicata.
Spatele: intre aripi este lat, lung, plat, iar catre coada se subtiaza proportional.
Aripile: lungi, late, pozitie stransa langa corp, coatele scoase inainte, acopera bine spinarea, remigele primare strans asezate, se intalnesc pe coada fara sa se intretaie. Are siguranta in zbor.
Coada: lunga, ingusta, penele bine adunate, impreuna cu spinarea formeaza o linie continua puternic descendenta, nu atinge solul.
Picioarele: lungi, puternice, nu are pene pe picioare, gambele sunt groase si inclinate in fata, calcaiul puternic dezvoltat, distanta intre picioare medie, degetele bine asezate.
Penajul: lins, pene scurte, tari, strans lipite de corp, lucioase. Pielea prezinta carunculi sau negi si pe suprafata pteriilor. Pielea capului, gatului si cuprionului este zbarcita si are la baza tetricelor respectiv a rectricelor, negi de marimea unui bob de grau sau de porumb.
Culoarea: porumbeii rasa carier pot fi gasiti pe culorile negru, fumuriu, ciocolatiu, rosu, galben, alb, albastru, albastru ciocanit, pestrit, tarcat.
Desenul: negrii sunt fara dungi; cei de culoare albastra au spinarea pe cat posibil alba. Ochii sparti nu sunt doriti. Tarcatii sau cei cu capul alb au ochii intunecati. Cei cu capul predominant inchis la culoare au ochii rosii.
Greseli: carunculii nazali mici; inelele ochilor mici si subtiri. La adultii care au penajul negru sau albastru, varful ciocului si ghearele au voie sa fie de culoare inchisa. Alte greseli: tinuta joasa; statura adanca; gat prea scurt, gros; barbie plina; umflaturi la talpi; penaj labartat; ochi lacrimand; gene rosii sau spongioase; nuca de jos neregulata, prea grosolana, deschisa cu linie alungita; nuca de sus prea mica pentru varsta porumbelului; lipsa nucii de jos; cioc aplecat, subtire, ascutit sau deschis (la pasarile varstnice ciocul insuficient inchis nu constituie o greseala grava, aceste pasari care au orificiile nazale inchise de carunculii prea dezvoltati respira pe cioc).
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Carier sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Porumbei gulerati (iacobini)
Porumbei gulerati (iacobini)
Originea: Exista informatii care conduc la concluzia ca porumbeii gulerati au fost adusi in Europa din India de marinarii olandezi in calatoriile lor intreprinse in secolul al XII-lea. Foarte repede acestia s-au raspandit in Europa de Vest si Europa Centrala fiind mentionati ca rasa de porumbei distincta mai bine de 400 de ani. Rasa de porubei iacobini a evoluat insa in mod spectaculos abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, cunoscand transformari semnificative ca infatisare.
Denumirea: cea mai raspandita denumire a rasei este cea utilizata de vorbitorii de limba engleza "Jacobin Pigeon", dar poarta si alt nume precum: "Capucin". Denumirea de "Jacobins Pigeons", care s-ar putea traduce in limba romana "Porumbei Iacobini" isi are originea in asemanarea porumbeilor din aceasta rasa (asa cum aratau pe vremuri) cu imbracamintea calugarilor (sutane cu gluga) din ordinul iacobinilor. Rasa mai este cunoscuta si sub denumirea Maria Stuart, denumire data de simpatia cunoscuta a unei regine a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei fata de aceasta rasa si care obisnuia sa faca schimb de porumbei cu nobilii englezi din acele vremuri. Numele reginei pasionata de porumbeii gulerati este Victoria si a ocupat tronul intre 1837-1901.
Peruca: trebuie sa aiba un diametru cat mai mare (privita din profil) si sa fie suficient de deasa astfel incat in aceasta sa nu apara goluri (sparturi). Penele care o alcatuiesc trebuie sa fie astfel dispuse incat si-i confere o forma cat mai regulata, cat mai neteda. Forma de ansamblu a perucii a suscitat multe discutii, dominand in general opinia ca aceasta trebuie sa fie perfect circulara. O peruca reusita este alcatuita din pene destul de ferme (deci nu prea firoase) care se imbina atat de armonios incat alcatuiesc o suprafata neteda, circulara (ca o scoica). Desi pentru un ochi mai neexperimentat peruca pare a fi un intreg, crescatorii deosebesc 3 parti componente ale acesteia: coama, lantul si gluga(sau palaria).
Capul: trebuie sa fie rotunjit, cu o ceafa lata care sa sustina o palarie deasa si suficient de lunga.
Ochii: sunt albi (perla) la toate varietatile de culoare, iar genele trebuie sa fie deschise la culoare (alb-roz, alb-gri).
Ciocul: trebuie sa fie de lungime medie, deschis la culoare.
Gatul: nu poate fi considerat niciodata prea lung, el este baza de sustinere a intregii peruci si diametrul acesteia depinde hotarator de lungimea gatului. Asadar crescatorii apreciaza un porumbel cu un gat cat mai lung, dar nu pentru el insusi, ci pentru ceea ce poarta pe el.
Spatele: trebuie sa fie cat mai ingust, putin scobit la mijloc, daca il privim din profil. Este de preferat ca acesta sa fie acoperit de remigele secundare.
Aripile: sa atinga ca dimensiune varful cozii, fiind purtate strans lipite de corp, varfurile odihnindu-se pe coada fara sa se intretaie.
Coada: lunga, se ascute mult spre varf atingand latimea unei pene si jumatate.
Picioarele: sunt de dimensiuni medii si au o culoare rosie. Picioarele trebuie sa fie ascunse de penajul care creste pe pieptul porumbelului (in partea sa inferioara), pana aproape de degete, contribuind astfel la crearea iluziei unui corp mai lung (inalt).
Culoarea: sunt cunoscute cel putin 14 culori ale penajului la porumbeii gulerati: alb, negru, rosu, galben, albastru, gut, crem, indigo, pamantiu (dun), maro, castaniu, argintiu, allmond, andaluzian si cateva combinatii ale acestor culori cu albul (pestritii pe negru, pestritii pe galben, pe rosu, etc).
Desenul: Modul in are sunt dispuse penele colorate in raport cu cele albe pe diferitele parti ale corpului porumbelului gulerat reprezinta o alta trasatura distincta si atractiva a rasei. Cu exceptia albilor curati (la care toate penele sunt albe) penajul porumbeilor gulerati este dispus in raport cu culoarea astfel: capul, coada si remigele primare (primele 10 pene din aripi) sunt albe restul penajului fiind colorat. Pestritii prezinta acelasi desen (raspandire a culorii), dar penele colorate ale corpului se intercaleaza cu cele albe in procente egale pe toate suprafetele corpului.
Greseli grave: Pe cap sau in coada porumbelul iacobin are pene colorate, la pestritii penele colorate si cel albe nu sunt prezente in proportii egale. Aripile purtate sub coada sau o coada prea lata sunt defecte destul de importante.
Marimea inelului: 8 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Gulerati sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili
Originea: Exista informatii care conduc la concluzia ca porumbeii gulerati au fost adusi in Europa din India de marinarii olandezi in calatoriile lor intreprinse in secolul al XII-lea. Foarte repede acestia s-au raspandit in Europa de Vest si Europa Centrala fiind mentionati ca rasa de porumbei distincta mai bine de 400 de ani. Rasa de porubei iacobini a evoluat insa in mod spectaculos abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, cunoscand transformari semnificative ca infatisare.
Denumirea: cea mai raspandita denumire a rasei este cea utilizata de vorbitorii de limba engleza "Jacobin Pigeon", dar poarta si alt nume precum: "Capucin". Denumirea de "Jacobins Pigeons", care s-ar putea traduce in limba romana "Porumbei Iacobini" isi are originea in asemanarea porumbeilor din aceasta rasa (asa cum aratau pe vremuri) cu imbracamintea calugarilor (sutane cu gluga) din ordinul iacobinilor. Rasa mai este cunoscuta si sub denumirea Maria Stuart, denumire data de simpatia cunoscuta a unei regine a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei fata de aceasta rasa si care obisnuia sa faca schimb de porumbei cu nobilii englezi din acele vremuri. Numele reginei pasionata de porumbeii gulerati este Victoria si a ocupat tronul intre 1837-1901.
Peruca: trebuie sa aiba un diametru cat mai mare (privita din profil) si sa fie suficient de deasa astfel incat in aceasta sa nu apara goluri (sparturi). Penele care o alcatuiesc trebuie sa fie astfel dispuse incat si-i confere o forma cat mai regulata, cat mai neteda. Forma de ansamblu a perucii a suscitat multe discutii, dominand in general opinia ca aceasta trebuie sa fie perfect circulara. O peruca reusita este alcatuita din pene destul de ferme (deci nu prea firoase) care se imbina atat de armonios incat alcatuiesc o suprafata neteda, circulara (ca o scoica). Desi pentru un ochi mai neexperimentat peruca pare a fi un intreg, crescatorii deosebesc 3 parti componente ale acesteia: coama, lantul si gluga(sau palaria).
Capul: trebuie sa fie rotunjit, cu o ceafa lata care sa sustina o palarie deasa si suficient de lunga.
Ochii: sunt albi (perla) la toate varietatile de culoare, iar genele trebuie sa fie deschise la culoare (alb-roz, alb-gri).
Ciocul: trebuie sa fie de lungime medie, deschis la culoare.
Gatul: nu poate fi considerat niciodata prea lung, el este baza de sustinere a intregii peruci si diametrul acesteia depinde hotarator de lungimea gatului. Asadar crescatorii apreciaza un porumbel cu un gat cat mai lung, dar nu pentru el insusi, ci pentru ceea ce poarta pe el.
Spatele: trebuie sa fie cat mai ingust, putin scobit la mijloc, daca il privim din profil. Este de preferat ca acesta sa fie acoperit de remigele secundare.
Aripile: sa atinga ca dimensiune varful cozii, fiind purtate strans lipite de corp, varfurile odihnindu-se pe coada fara sa se intretaie.
Coada: lunga, se ascute mult spre varf atingand latimea unei pene si jumatate.
Picioarele: sunt de dimensiuni medii si au o culoare rosie. Picioarele trebuie sa fie ascunse de penajul care creste pe pieptul porumbelului (in partea sa inferioara), pana aproape de degete, contribuind astfel la crearea iluziei unui corp mai lung (inalt).
Culoarea: sunt cunoscute cel putin 14 culori ale penajului la porumbeii gulerati: alb, negru, rosu, galben, albastru, gut, crem, indigo, pamantiu (dun), maro, castaniu, argintiu, allmond, andaluzian si cateva combinatii ale acestor culori cu albul (pestritii pe negru, pestritii pe galben, pe rosu, etc).
Desenul: Modul in are sunt dispuse penele colorate in raport cu cele albe pe diferitele parti ale corpului porumbelului gulerat reprezinta o alta trasatura distincta si atractiva a rasei. Cu exceptia albilor curati (la care toate penele sunt albe) penajul porumbeilor gulerati este dispus in raport cu culoarea astfel: capul, coada si remigele primare (primele 10 pene din aripi) sunt albe restul penajului fiind colorat. Pestritii prezinta acelasi desen (raspandire a culorii), dar penele colorate ale corpului se intercaleaza cu cele albe in procente egale pe toate suprafetele corpului.
Greseli grave: Pe cap sau in coada porumbelul iacobin are pene colorate, la pestritii penele colorate si cel albe nu sunt prezente in proportii egale. Aripile purtate sub coada sau o coada prea lata sunt defecte destul de importante.
Marimea inelului: 8 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Gulerati sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili
Porumbei Deportivos sau Pica
Porumbei Deportivos sau Pica
Originea: Porumbeii Deportivos sau Pica (Pica vine de la ciocanit, termen popular) este o subrasa a gusatilor spanioli, Columba Gutturosa.
Specificitatea rasei: este un porumbel cu turuit foarte puternic, figura aroganta, iar pozitia normala a corpului este orizontala, iar in situatii de turuit este ridicat.
Corpul: este foarte solid, bine echilibrat, de forma ovoidala si aerodinamica cu musculatura proportionata la marimea si forma fiecarui exemplar. Scheletul este bine format, bine proportionat cu articulatii conforme cu forma marilor zburatoare. Un special interes este humerusul care trebuie sa fie cat mai mic posibil.
Capul: convex, carnos, putin alungit; la femele este mai fin si mai stilizat.
Ochii: expresivi, stralucitori cu iris intens colorat. Rozeta ochiului este de culoare gri deschis, alb murdar sau alb si niciodata nuante de rosu sau roz sau perlat. Expresia ochilor este vie si inteligenta.
Ciocul: este bine format, robust, amplu la baza, de culoare neagra exceptie fac exemplarele albinoase, putin ascutit spre varf, intotdeauna culoarea este la fel cu a unghiilor. Caranculii nazali sau narile sunt albe, uscate, intinse la exemplarele tinere si rugoase la exemplarele in varsta, fara sa creasca exagerat si nici sa prejudicieze respiratia. La femele sunt mai reduse si mai putin ridicate. La mandibula inferioara se obsearva urmele verugilor, mostenirea originii din gusatii spanioli.
Gatul: de lungime medie.
Spatele: este lat si plat in partea umerilor, convex spre partea rinichilor si ingustandu-se pana la baza cozii fiind acoperit de pene matasoase si fine.
Aripile: stau pe coada, ajung cam pana la capat si niciodata nu depasesc lungimea ei. Au partea anterioara groasa, bine acoperite de pene foarte fine asemanatoare la pipait cu un lemn bine slefuit. In repaus, porumbeii Deportivos, au aripile perfect ajustate in torace si partea gusii, perfect echilibrate in pozitie si dimensiuni, iar deschisa este concava spre fata interna. Penele secundare trebuie sa fie cat mai lungi posibile, proportionate celor primare care la ultimele 4 sunt bine ventilate, dar nu foarte late ascutindu-se spre varf si rotunjindu-se aici usor.
Coada: are 12 rectrice bine proportionate pe aripi.
Picioarele: putin scurte, de culoare rosie, neincaltate.
Culoare si desen: sunt foarte variate.
Originea: Porumbeii Deportivos sau Pica (Pica vine de la ciocanit, termen popular) este o subrasa a gusatilor spanioli, Columba Gutturosa.
Specificitatea rasei: este un porumbel cu turuit foarte puternic, figura aroganta, iar pozitia normala a corpului este orizontala, iar in situatii de turuit este ridicat.
Corpul: este foarte solid, bine echilibrat, de forma ovoidala si aerodinamica cu musculatura proportionata la marimea si forma fiecarui exemplar. Scheletul este bine format, bine proportionat cu articulatii conforme cu forma marilor zburatoare. Un special interes este humerusul care trebuie sa fie cat mai mic posibil.
Capul: convex, carnos, putin alungit; la femele este mai fin si mai stilizat.
Ochii: expresivi, stralucitori cu iris intens colorat. Rozeta ochiului este de culoare gri deschis, alb murdar sau alb si niciodata nuante de rosu sau roz sau perlat. Expresia ochilor este vie si inteligenta.
Ciocul: este bine format, robust, amplu la baza, de culoare neagra exceptie fac exemplarele albinoase, putin ascutit spre varf, intotdeauna culoarea este la fel cu a unghiilor. Caranculii nazali sau narile sunt albe, uscate, intinse la exemplarele tinere si rugoase la exemplarele in varsta, fara sa creasca exagerat si nici sa prejudicieze respiratia. La femele sunt mai reduse si mai putin ridicate. La mandibula inferioara se obsearva urmele verugilor, mostenirea originii din gusatii spanioli.
Gatul: de lungime medie.
Spatele: este lat si plat in partea umerilor, convex spre partea rinichilor si ingustandu-se pana la baza cozii fiind acoperit de pene matasoase si fine.
Aripile: stau pe coada, ajung cam pana la capat si niciodata nu depasesc lungimea ei. Au partea anterioara groasa, bine acoperite de pene foarte fine asemanatoare la pipait cu un lemn bine slefuit. In repaus, porumbeii Deportivos, au aripile perfect ajustate in torace si partea gusii, perfect echilibrate in pozitie si dimensiuni, iar deschisa este concava spre fata interna. Penele secundare trebuie sa fie cat mai lungi posibile, proportionate celor primare care la ultimele 4 sunt bine ventilate, dar nu foarte late ascutindu-se spre varf si rotunjindu-se aici usor.
Coada: are 12 rectrice bine proportionate pe aripi.
Picioarele: putin scurte, de culoare rosie, neincaltate.
Culoare si desen: sunt foarte variate.
Porumbei Creti sau Frizati
Porumbei Creti sau Frizati
Originea: necunoscuta. In prima jumatate a secolului XVIII a fost o rasa izolata in Anglia si Germania. Rasa s-a raspandit in Belgia si Olanda cand s-a introdus in Germania. Exemplarele rosii-argintii si albastrii-argintii au aparut pentru prima data in Ungaria. De acolo s-au raspandit in Austria, iar apoi in Germania. In zilele noastre rasa de porumbei Creti poate fi gasita in toata lumea. Rasele cu mot alb au fost prezente in Statele Unite inca din anul 1920. Exemplarele colorate au fost importate din Europa in 1951.
Corpul: are un aspect de barca in general. Corpul este tinut putin orizontal, cu statura joasa, putin mai mare decat majoritatea raselor de ornament din Germania, avand aripi si coada mai mare. Marimea aripii si penelor din coada trebuie sa fie proportionale cu restul corpului.
Capul: exista varietati motate si nemotate in toate culorile. Se puncteaza ciocul, barbia, ochii, capul (forma) si motul la varietatile motate. La exemplarele nemotate capul ar trebui sa fie mare, dar proportional cu marimea corpului, forma sa fie relativ ovala si bine rotunjita la frunte. Ar trebui sa fie o pauza bine definita intre frunte si barbie. La rasele motate, motul trebuie sa aiba forma de scoica, pozitionat in sus in spatele capului, ridicat, plin de pene, gros si trebuie sa aiba rozete mici in fiecare parte a capului. Penele motului trebuie sa stea in sus si sa nu fie lasate pe cap.
Ochii: mici, localizati in linie dreapta cu ciocul, iar irisul are culoarea rosie sau portocalie. Ochii perlati, negrii sparti sau ceacari sunt considerate greseli majore care pot duce la descalificare.
Ciocul: lung, tinut drept inaite, cu varful putin indoit, frecvent partea de sus este mai lunga decat cea de jos. Culoarea ciocului trebuie sa fie inchisa la rosii si albastrii; neagra la negrii; de culoarea cornului la galbeni si argintii si culoarea carnii la albi. Barbia este mica si acoperita de pulbere alba la toate culorile.
Gatul: relativ scurt si bine scos in evidenta.
Spatele: este usor inclinat si are umeri lati, putin arcuiti.
Pieptul: lat, umflat si putin inclinat spre inainte.
Aripile: late si puternice. Corpul este bine acoperit. Remigele primare late si extreme trebuie sa fie pe coada. Varfurile aripii nu trebuie sa se incruciseze, ci sa formeze litera "V" pe coada. Fiecare pana primara trebuie sa aiba ondulari sau incretituri pe ea. Penele aripii si cozii n-ar trebui sa fie excesiv de lungi.
Coada: are pene late si lungi. Coada nu ar trebui sa depaseasca latimea a doua pene. Trebuie sa fie apropiata de pamant, dar niciodata sa nu fie tarata; trebuie ca fiecare pana sa aiba ondulari sau incretituri bine definite.
Picioarele: scurte, puternice si par musculoase. Incaltatura este de preferabil sa aiba 5-6 cm lungime, sa fie bogat si sa aiba forma de arc. Penele trebuie sa fie bine definite prin incretituri sau bucle.
Penajul-Incretiturile: reprezinta in cadrul acestei rase cel mai important factor in arbitraj. Penele nu trebuie sa fie foarte pufoase sau drepte in asa fel incat sa se poata forma o incretitura bine definita. Incretitura ar trebui sa acopere intreaga suprafata a aripii si sa fie mai densa la umeri in asa fel incat sa nu se vada zone deschise pe aripa. Ultimul rand de incretitura ar trebui sa fie intins pe toata lungimea aripii pana la coada. De asemenea, o foarte mare importanta o au lungimea, forma si sfarsitul incretiturii. Pana ar trebui sa fie lunga, groasa si varful penei ar trebui sa formeze o incretitura inchisa sfarsindu-se cu un inel rotund la capat. Incretitura ar trebui sa fie prezenta si pe penele de pe picioare. Penajul remigelor primare si a rectricelor ar trebui sa aiba bine definite acele bucle sau incretituri. Atentie! Cantitatea, marimea, inchizatura buclei, inelul de la incretitura, aripa completa si invelisul de bucle nu pot fi accentuate indeajuns. Retine numele rasei: "Cret".
Culoare si desen: alb (complet alb, fara nicio nuanta de galben); rosu-argintiu si galben-argintiu (au o parte din penaj acoperit cu pete albe care, aparent, duc la culoarea argintie); albastru-argintiu; argintiu si negru (e bine sa fie cat mai mult luciu verde pe intregul penaj).
Marime inel: 9 mm
Originea: necunoscuta. In prima jumatate a secolului XVIII a fost o rasa izolata in Anglia si Germania. Rasa s-a raspandit in Belgia si Olanda cand s-a introdus in Germania. Exemplarele rosii-argintii si albastrii-argintii au aparut pentru prima data in Ungaria. De acolo s-au raspandit in Austria, iar apoi in Germania. In zilele noastre rasa de porumbei Creti poate fi gasita in toata lumea. Rasele cu mot alb au fost prezente in Statele Unite inca din anul 1920. Exemplarele colorate au fost importate din Europa in 1951.
Corpul: are un aspect de barca in general. Corpul este tinut putin orizontal, cu statura joasa, putin mai mare decat majoritatea raselor de ornament din Germania, avand aripi si coada mai mare. Marimea aripii si penelor din coada trebuie sa fie proportionale cu restul corpului.
Capul: exista varietati motate si nemotate in toate culorile. Se puncteaza ciocul, barbia, ochii, capul (forma) si motul la varietatile motate. La exemplarele nemotate capul ar trebui sa fie mare, dar proportional cu marimea corpului, forma sa fie relativ ovala si bine rotunjita la frunte. Ar trebui sa fie o pauza bine definita intre frunte si barbie. La rasele motate, motul trebuie sa aiba forma de scoica, pozitionat in sus in spatele capului, ridicat, plin de pene, gros si trebuie sa aiba rozete mici in fiecare parte a capului. Penele motului trebuie sa stea in sus si sa nu fie lasate pe cap.
Ochii: mici, localizati in linie dreapta cu ciocul, iar irisul are culoarea rosie sau portocalie. Ochii perlati, negrii sparti sau ceacari sunt considerate greseli majore care pot duce la descalificare.
Ciocul: lung, tinut drept inaite, cu varful putin indoit, frecvent partea de sus este mai lunga decat cea de jos. Culoarea ciocului trebuie sa fie inchisa la rosii si albastrii; neagra la negrii; de culoarea cornului la galbeni si argintii si culoarea carnii la albi. Barbia este mica si acoperita de pulbere alba la toate culorile.
Gatul: relativ scurt si bine scos in evidenta.
Spatele: este usor inclinat si are umeri lati, putin arcuiti.
Pieptul: lat, umflat si putin inclinat spre inainte.
Aripile: late si puternice. Corpul este bine acoperit. Remigele primare late si extreme trebuie sa fie pe coada. Varfurile aripii nu trebuie sa se incruciseze, ci sa formeze litera "V" pe coada. Fiecare pana primara trebuie sa aiba ondulari sau incretituri pe ea. Penele aripii si cozii n-ar trebui sa fie excesiv de lungi.
Coada: are pene late si lungi. Coada nu ar trebui sa depaseasca latimea a doua pene. Trebuie sa fie apropiata de pamant, dar niciodata sa nu fie tarata; trebuie ca fiecare pana sa aiba ondulari sau incretituri bine definite.
Picioarele: scurte, puternice si par musculoase. Incaltatura este de preferabil sa aiba 5-6 cm lungime, sa fie bogat si sa aiba forma de arc. Penele trebuie sa fie bine definite prin incretituri sau bucle.
Penajul-Incretiturile: reprezinta in cadrul acestei rase cel mai important factor in arbitraj. Penele nu trebuie sa fie foarte pufoase sau drepte in asa fel incat sa se poata forma o incretitura bine definita. Incretitura ar trebui sa acopere intreaga suprafata a aripii si sa fie mai densa la umeri in asa fel incat sa nu se vada zone deschise pe aripa. Ultimul rand de incretitura ar trebui sa fie intins pe toata lungimea aripii pana la coada. De asemenea, o foarte mare importanta o au lungimea, forma si sfarsitul incretiturii. Pana ar trebui sa fie lunga, groasa si varful penei ar trebui sa formeze o incretitura inchisa sfarsindu-se cu un inel rotund la capat. Incretitura ar trebui sa fie prezenta si pe penele de pe picioare. Penajul remigelor primare si a rectricelor ar trebui sa aiba bine definite acele bucle sau incretituri. Atentie! Cantitatea, marimea, inchizatura buclei, inelul de la incretitura, aripa completa si invelisul de bucle nu pot fi accentuate indeajuns. Retine numele rasei: "Cret".
Culoare si desen: alb (complet alb, fara nicio nuanta de galben); rosu-argintiu si galben-argintiu (au o parte din penaj acoperit cu pete albe care, aparent, duc la culoarea argintie); albastru-argintiu; argintiu si negru (e bine sa fie cat mai mult luciu verde pe intregul penaj).
Marime inel: 9 mm
Mondain Francez
Mondain Francez
Originea: porumbelul Mondain este o veche rasa franceza recunoscuta si adoptata in anul 1931.
Capul: nu prea mare, rotund.
Ochii: la cei de culoare alba negrii (mazariche), iar la cei de alte culori, de la galben la portocaliu chiar rosu (ochi de cocos); cu geana subtire depinzand culoarea de penaj.
Gatul: destul de scurt, gros si larg la baza.
Pieptul: de dimensiuni foarte mari si proeminente. Sternul e drept cu o latime de minim 10 cm.
Aripile: sa inveleasca bine corpul, incheindu-se pe baza cozii fara trecere.
Coada: scurta si nu depaseste latimea a doua pene tinand-o in orizontala, cand porumbelul se misca sau ridicata cand sta pe loc.
Picioarele: scurte, puternice, drepte si indepartate in functie de latimea corpului.
Penajul: fin si lipit de corp sau infoiat cand pasarea e deranjata.
Culori: Porumbelul Mondain francez poate fi gasit sub urmatoarele culori alb, rosu, negru, galben, albastru, gut, izabel, deres.
Nr inel: 11
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Mondain francez sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Originea: porumbelul Mondain este o veche rasa franceza recunoscuta si adoptata in anul 1931.
Capul: nu prea mare, rotund.
Ochii: la cei de culoare alba negrii (mazariche), iar la cei de alte culori, de la galben la portocaliu chiar rosu (ochi de cocos); cu geana subtire depinzand culoarea de penaj.
Gatul: destul de scurt, gros si larg la baza.
Pieptul: de dimensiuni foarte mari si proeminente. Sternul e drept cu o latime de minim 10 cm.
Aripile: sa inveleasca bine corpul, incheindu-se pe baza cozii fara trecere.
Coada: scurta si nu depaseste latimea a doua pene tinand-o in orizontala, cand porumbelul se misca sau ridicata cand sta pe loc.
Picioarele: scurte, puternice, drepte si indepartate in functie de latimea corpului.
Penajul: fin si lipit de corp sau infoiat cand pasarea e deranjata.
Culori: Porumbelul Mondain francez poate fi gasit sub urmatoarele culori alb, rosu, negru, galben, albastru, gut, izabel, deres.
Nr inel: 11
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Mondain francez sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Jucator de Taganrog
Jucator de Taganrog
Originea: sudul Uniunii Sovietice, orasul Taganrog.
Capul: mic, nemotat, cu fruntea putin bombata dar fara a scoate in relief, cant ascutit (din zona fruntii spre jumatatea capului trebuie sa fie o treapta mica, dar nu prea accentuat).
Ochii: mari, proeminenti, negri si inconjurati cu gene moarte.
Ciocul: lungime aproape mijlocie, cu plecare lata din frunte in unghi deschis. Ciocul are culoarea carnii. La jucatorii Taganrog de culoare neagra si albastru cu steluta in frunte partea superioara a ciocului este de culoare inchisa (culoarea lemnului de stejar putin deschis); este admisa intercalarea de culori maro pe alb.
Gatul: scurt si arcuit cu o tremurare caracteristica.
Pieptul: bombat si scos in afara.
Spatele: scurta si scobita.
Aripile: trenate.
Coada: foarte lata in forma de evantai formata din 14-20 rectrice; este purtata ridicat.
Picioarele: scurte si neincaltate.
Penajul: bogat si lung.
Culoarea: corp de culoare alba cu capacele aripilor colorate. Unele exemplare au o pata colorata (musca) pe frunte. Capacele pot fi pe negru, maro, rosu, galben sau albastru.
Marimea inelului: 7 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Jucator de Taganrog sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columb
Originea: sudul Uniunii Sovietice, orasul Taganrog.
Capul: mic, nemotat, cu fruntea putin bombata dar fara a scoate in relief, cant ascutit (din zona fruntii spre jumatatea capului trebuie sa fie o treapta mica, dar nu prea accentuat).
Ochii: mari, proeminenti, negri si inconjurati cu gene moarte.
Ciocul: lungime aproape mijlocie, cu plecare lata din frunte in unghi deschis. Ciocul are culoarea carnii. La jucatorii Taganrog de culoare neagra si albastru cu steluta in frunte partea superioara a ciocului este de culoare inchisa (culoarea lemnului de stejar putin deschis); este admisa intercalarea de culori maro pe alb.
Gatul: scurt si arcuit cu o tremurare caracteristica.
Pieptul: bombat si scos in afara.
Spatele: scurta si scobita.
Aripile: trenate.
Coada: foarte lata in forma de evantai formata din 14-20 rectrice; este purtata ridicat.
Picioarele: scurte si neincaltate.
Penajul: bogat si lung.
Culoarea: corp de culoare alba cu capacele aripilor colorate. Unele exemplare au o pata colorata (musca) pe frunte. Capacele pot fi pe negru, maro, rosu, galben sau albastru.
Marimea inelului: 7 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei Jucator de Taganrog sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columb
Porumbelul Gusat Pomeranian
Porumbelul Gusat Pomeranian
Originea: este o rasa foarte veche de porumbei gusati din regiunea Pommern (Vorpommern si Rugen).
Capul: puternic si nu are o frunte inalta.
Ochii: la pasarile albe si colorate ochii sunt inchisi la culoare; iar la celelalte culori, ochii de la galben la portocaliu. Conturul ochiului este fin, imbinandu-se cu culoarea penelor.
Ciocul: are o lungime medie, e puternic si pozitionat usor pe gusa umflata (in jos). Pentru cei albi si cu coada marcata ciocul este in nuante de galben si crem, de culoarea pielii sau a carnii. Pentru cei de alte culori, ciocul are culori inchise pana la negru. Conturul ciocului fin se imbina cu profilul (nu mare).
Gatul: lung, gusa mare si plina cand este umflata, in forma de para rotunjita, mai mare spre partea superioara a gatului, fara o talie definita care n-ar trebui sa se umfle spre partea inferioara a pieptului.
Pieptul: mare si puternic, fara o talie definita.
Spatele: mare intre umeri si in acel punct doar putin concav (gaura), in panta.
Aripile: puternice cu pene mari, bine prinse de corp, acoperind spatele si coada, fara se se incruciseze (la pasarile tinere este permisa o usoara incrucisare).
Coada: mare si lunga, dar nu atat de lunga incat sa fie in dezechilibru cu partile anterioare ale pasarii.
Picioarele: lungi si puternice, pozitia in picioare larga, partea superioara a coapselor cu partea inferioara a picioarelor usor in unghi, pene lungi pe coapse si penele incaltaturii lungi, mari si groase.
Penajul: Lung, mare, opulent, prinse fin de corp.
Culori: Porumbeii din rasa gusat pomeranian pot fi:
pentru cei cu "semnul inimii" in negru: rosu, galben, albastru, gut, gut inchis. argintiu si gut pal si crem;
alb cu coada neagra sau albastra (coada insemnata);
tigrat si vargat in negru, rosu, galben si albastru;
doar alb, negru si albastru cu o dunga albastra sau carouri.
Desenul: Are culori bogate si chiar cu semne bine definite. Cei cu "semnul inimii" au o jumatate de luna alba (inima) pe gusa fara sa ajunga aproape de spate sau atat de inalta pana la ochi; partea inferioara a abdomenului, coapsele, mansoanele si cel putin primele sapte pene albe. Cu nuante de negru si albastru este colorata coada. Un "trandafir" al aripii nu este permis. Cu "coada insemnata" intreaga pasare este de un alb pur cu exceptia cozii. Tigratii au pene albe si colorate pe toata pasarea cu exceptia primelor pene si a cozii care trebuie sa fie colorate puternic. Vargatii au pete colorate si albe (nu pistrui) pe toata suprafata corpului inclusiv pe aripile primare si coada (primarele pot fi total albe, dar trebuie sa fie la fel ambele parti).
Greseli: corp slab sau scurt; gat scurt; gusa mica sau talie (forma) accentuata; umeri ingusti; acoperirea spatelui saraca (aripi); partea superioara spre concav (gaura); postura picioarelor foarte joasa; picioarele prea aproape sau in forma de X; coapsa sau piciorul indoit la un unghi prea mare; pozitia prea "plata" sau prea in sus; pene putine pe coapse sau mansoane; semne gresite; culori putine; pene putine si slabe.
Nr inel: 12 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei rasa Gusat Pomeranian sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Originea: este o rasa foarte veche de porumbei gusati din regiunea Pommern (Vorpommern si Rugen).
Capul: puternic si nu are o frunte inalta.
Ochii: la pasarile albe si colorate ochii sunt inchisi la culoare; iar la celelalte culori, ochii de la galben la portocaliu. Conturul ochiului este fin, imbinandu-se cu culoarea penelor.
Ciocul: are o lungime medie, e puternic si pozitionat usor pe gusa umflata (in jos). Pentru cei albi si cu coada marcata ciocul este in nuante de galben si crem, de culoarea pielii sau a carnii. Pentru cei de alte culori, ciocul are culori inchise pana la negru. Conturul ciocului fin se imbina cu profilul (nu mare).
Gatul: lung, gusa mare si plina cand este umflata, in forma de para rotunjita, mai mare spre partea superioara a gatului, fara o talie definita care n-ar trebui sa se umfle spre partea inferioara a pieptului.
Pieptul: mare si puternic, fara o talie definita.
Spatele: mare intre umeri si in acel punct doar putin concav (gaura), in panta.
Aripile: puternice cu pene mari, bine prinse de corp, acoperind spatele si coada, fara se se incruciseze (la pasarile tinere este permisa o usoara incrucisare).
Coada: mare si lunga, dar nu atat de lunga incat sa fie in dezechilibru cu partile anterioare ale pasarii.
Picioarele: lungi si puternice, pozitia in picioare larga, partea superioara a coapselor cu partea inferioara a picioarelor usor in unghi, pene lungi pe coapse si penele incaltaturii lungi, mari si groase.
Penajul: Lung, mare, opulent, prinse fin de corp.
Culori: Porumbeii din rasa gusat pomeranian pot fi:
pentru cei cu "semnul inimii" in negru: rosu, galben, albastru, gut, gut inchis. argintiu si gut pal si crem;
alb cu coada neagra sau albastra (coada insemnata);
tigrat si vargat in negru, rosu, galben si albastru;
doar alb, negru si albastru cu o dunga albastra sau carouri.
Desenul: Are culori bogate si chiar cu semne bine definite. Cei cu "semnul inimii" au o jumatate de luna alba (inima) pe gusa fara sa ajunga aproape de spate sau atat de inalta pana la ochi; partea inferioara a abdomenului, coapsele, mansoanele si cel putin primele sapte pene albe. Cu nuante de negru si albastru este colorata coada. Un "trandafir" al aripii nu este permis. Cu "coada insemnata" intreaga pasare este de un alb pur cu exceptia cozii. Tigratii au pene albe si colorate pe toata pasarea cu exceptia primelor pene si a cozii care trebuie sa fie colorate puternic. Vargatii au pete colorate si albe (nu pistrui) pe toata suprafata corpului inclusiv pe aripile primare si coada (primarele pot fi total albe, dar trebuie sa fie la fel ambele parti).
Greseli: corp slab sau scurt; gat scurt; gusa mica sau talie (forma) accentuata; umeri ingusti; acoperirea spatelui saraca (aripi); partea superioara spre concav (gaura); postura picioarelor foarte joasa; picioarele prea aproape sau in forma de X; coapsa sau piciorul indoit la un unghi prea mare; pozitia prea "plata" sau prea in sus; pene putine pe coapse sau mansoane; semne gresite; culori putine; pene putine si slabe.
Nr inel: 12 mm
Esti interesat sa fi trecut in lista columbofililor la sectiunea Porumbei rasa Gusat Pomeranian sau oricare alta ... acceseaza link-ul inscriere columbofili.
Gusat Marcheneros
Gusat Marcheneros
Originea: porumbeii rasa Gusat Marcheneros isi au originea in Sevilla si sunt atestati din sec. XV-XVI
Specificitatea rasei: este un porumbel cu putina masa musculara si multe pene. Gusatul Marcheneros este un porumbel stationar, zborul nu-l caracterizeaza din cauza formei concave a aripilor si a cozii care este lasata in jos si il franeaza in timpul zborului. Structura osoasa este slabuta, dar din cauza penelor voluminoase se incadreaza la categoria porumbeilor mari. Are un caracter docil si arogant.
Capul: privit din fata este ingust, iar de la cioc progresiv se lateste in sus pana la nivelul ochilor.
Ochii: cercul ochiului este fin, aproape acoperit de pene. Culoarea ochilor si cercului ochiului este in functie de pigmentatia penelor.
Ciocul: este de marime medie si finut, iar culoarea este in functie de pigmentatia penelor.
Gatul: este mediu si gros, aspect dat de penele umflate ca un burete. De la ceafa linia ce coboara spre umeri este suava formand un contur armonios si compact.
Gusa: este sferica, voluminoasa, ridicata in sus fara excese sau lasata in jos. In timpul turuitului, gusa este umflata de la partea de jos a ciocului lasand un pic de spatiu si pana la stern depasindu-l putin in volum fara a atinge solul, iar in pozitie statica este sferica si mai lipita de corp. In ambele pozitii, gusa trebuie sa acopere coatele aripilor. O particularitate a porumbeilor rasa Marcheneros este ca produc o miscare a gusii in partea de sus, umflare-desumflare continua, ca si un tic nervos.
Pieptul: este lat, aspect dat de penele umflate. Sternul este scurt, acoperit de pene lungi care-l acopera ajungand sa acopere tot pana la nivelul genunchilor.
Spatele: este acoperit de pene mai aplatizate, dar coborand in zona soldurilor penele se umfla din nou si baza cozii devine foarte abundenta.
Aripile: sunt cu pene late si nu foarte lungi. Penele mijlocii sunt mai lungi, iar ele ajung pana la extrema cozii purtate lateral.
Coada: este scurta, formata din 12 pene late care le taraste pe sol. Din cauza asta are mereu deteriorate cele 6 sau 8 pene din mijloc. Figura standard imaginativ este cu coada foarte trasa spre interior si cu penele centrale rupte.
Picioarele: sunt medii, fara pene. Dau impresia ca sunt scurte datorita penelor umflate.
Penajul: toate penele, in afara de cele ale aripilor, trebuie sa aiba o curbura de 45 grade spre interior. Ele formeaza un tot unitar voluminos, matasos ca un burete.
Culoare si desen: se admit toate culorile.
Marimea inelului: 7-9 mm
Originea: porumbeii rasa Gusat Marcheneros isi au originea in Sevilla si sunt atestati din sec. XV-XVI
Specificitatea rasei: este un porumbel cu putina masa musculara si multe pene. Gusatul Marcheneros este un porumbel stationar, zborul nu-l caracterizeaza din cauza formei concave a aripilor si a cozii care este lasata in jos si il franeaza in timpul zborului. Structura osoasa este slabuta, dar din cauza penelor voluminoase se incadreaza la categoria porumbeilor mari. Are un caracter docil si arogant.
Capul: privit din fata este ingust, iar de la cioc progresiv se lateste in sus pana la nivelul ochilor.
Ochii: cercul ochiului este fin, aproape acoperit de pene. Culoarea ochilor si cercului ochiului este in functie de pigmentatia penelor.
Ciocul: este de marime medie si finut, iar culoarea este in functie de pigmentatia penelor.
Gatul: este mediu si gros, aspect dat de penele umflate ca un burete. De la ceafa linia ce coboara spre umeri este suava formand un contur armonios si compact.
Gusa: este sferica, voluminoasa, ridicata in sus fara excese sau lasata in jos. In timpul turuitului, gusa este umflata de la partea de jos a ciocului lasand un pic de spatiu si pana la stern depasindu-l putin in volum fara a atinge solul, iar in pozitie statica este sferica si mai lipita de corp. In ambele pozitii, gusa trebuie sa acopere coatele aripilor. O particularitate a porumbeilor rasa Marcheneros este ca produc o miscare a gusii in partea de sus, umflare-desumflare continua, ca si un tic nervos.
Pieptul: este lat, aspect dat de penele umflate. Sternul este scurt, acoperit de pene lungi care-l acopera ajungand sa acopere tot pana la nivelul genunchilor.
Spatele: este acoperit de pene mai aplatizate, dar coborand in zona soldurilor penele se umfla din nou si baza cozii devine foarte abundenta.
Aripile: sunt cu pene late si nu foarte lungi. Penele mijlocii sunt mai lungi, iar ele ajung pana la extrema cozii purtate lateral.
Coada: este scurta, formata din 12 pene late care le taraste pe sol. Din cauza asta are mereu deteriorate cele 6 sau 8 pene din mijloc. Figura standard imaginativ este cu coada foarte trasa spre interior si cu penele centrale rupte.
Picioarele: sunt medii, fara pene. Dau impresia ca sunt scurte datorita penelor umflate.
Penajul: toate penele, in afara de cele ale aripilor, trebuie sa aiba o curbura de 45 grade spre interior. Ele formeaza un tot unitar voluminos, matasos ca un burete.
Culoare si desen: se admit toate culorile.
Marimea inelului: 7-9 mm
Gusat Laudino Seviliano
Gusat Laudino Seviliano
Originea: este rezultatul incrucisarii Gusatului Laudin Valencian vechi si un anumit Gusat Rafeno influentat de Gorguero si Marchenero linii vechi. Din aceasta hibridare in jurul anilor 1939-1940, in Sevilia apare Gusatul Laudin Sevilian.
Specificitatea rasei: Temperamentul este agil, dinamic si foarte temperamental.
Corpul: Laudinul Sevilian este un gusat cu gusa rotunjita sub forma de para, cu penaj matasos si moale, marime mijlocie, armonios, cu o constitutie puternica.
Capul: are linii ovale, uniforme si suave.
Ochii: trebuie sa fie mari mai apropiati de cioc decat de ceafa, nici iesiti in afara nici infundati, sa respecte liniile capului. Culoarea trebuie sa fie in concordanta cu culoarea penajului, culoare deschisa si fara pete in dezechilibruri melanice. Cercul ochilor, membranele ce inconjoara ochiul sa aiba culoarea galben palid, alb precum caranculii sau in functie de penaj, sa nu fie foarte carnoase sau umflate ca ochiul sa nu-si piarda rotunjimea si volumul.
Ciocul: mijlociu si gros sub forma de cui, iar partea superioara a mandibulei superioare respecta curbura capului. Ambele mandibule trebuie sa fie perfect inchise, fara deviatii laterale. Porumbeii rasa Laudino Seviliano are ciocul de culoarea osului, albinoasa. Carunculii nazali sunt abundenti, uniformi in ambele extremitati si cu minimum de rugozitati. Are forma unui triunghi echilateral, iar unghiurile rotunjite. Vazut din fata, ciocul impreuna cu caranculii trebuie sa acopere partial fata, verigile din partea inferioara a ciocului sunt rotunde, carnoase, asemanatoare ca compozitie cu carunculii nazali. De obicei sunt 3 la numar si au dimensiunea unui bob de mazare, cea din mijloc de sub varful ciocului fiind mai mare decat celelalte doua situate sub partile laterale ale bazei ciocului; poate avea si o veruga cea din centru dar mai mare, ori celelalte doua laterale la fel mai dezvoltate.
Gatul: este zvelt si drept.
Gusa: este umflata, rotunda, pe jumatate lasata in jos ca o para cu penaj matasos si moale. In partile laterale acopera coatele aripilor. Gusa daca are o pliere incepand de sub cioc in jos pana la baza impartind gusa in doua parti egale este o calitate foarte apreciata.
Spatele: lat.
Aripile: trebuie sa ajunga varfurile cu nivelul cozii asezate pe ea. Trebuie sa aiba 11 pene primare.
Coada: mijlocie si plana
Picioarele: mijlocii, puternice, rosii.
Penajul: matasos si moale.
Culoare si desen: se admit toate culorile, totusi se puncteaza mai putin cele ce au pene albe intercalate din cauza dezechilibrului de nuanta.
Defecte grave: gusa mica sau prea lasata; marime sau greutate disproportionate; la cap lipsa uniformitatii, liniilor; caranculi nazali inegali; cioc fin sau forma de cioc de papagal; ochii carnosi; aripi cazute; etc.
Marime inel: 9 mm
Originea: este rezultatul incrucisarii Gusatului Laudin Valencian vechi si un anumit Gusat Rafeno influentat de Gorguero si Marchenero linii vechi. Din aceasta hibridare in jurul anilor 1939-1940, in Sevilia apare Gusatul Laudin Sevilian.
Specificitatea rasei: Temperamentul este agil, dinamic si foarte temperamental.
Corpul: Laudinul Sevilian este un gusat cu gusa rotunjita sub forma de para, cu penaj matasos si moale, marime mijlocie, armonios, cu o constitutie puternica.
Capul: are linii ovale, uniforme si suave.
Ochii: trebuie sa fie mari mai apropiati de cioc decat de ceafa, nici iesiti in afara nici infundati, sa respecte liniile capului. Culoarea trebuie sa fie in concordanta cu culoarea penajului, culoare deschisa si fara pete in dezechilibruri melanice. Cercul ochilor, membranele ce inconjoara ochiul sa aiba culoarea galben palid, alb precum caranculii sau in functie de penaj, sa nu fie foarte carnoase sau umflate ca ochiul sa nu-si piarda rotunjimea si volumul.
Ciocul: mijlociu si gros sub forma de cui, iar partea superioara a mandibulei superioare respecta curbura capului. Ambele mandibule trebuie sa fie perfect inchise, fara deviatii laterale. Porumbeii rasa Laudino Seviliano are ciocul de culoarea osului, albinoasa. Carunculii nazali sunt abundenti, uniformi in ambele extremitati si cu minimum de rugozitati. Are forma unui triunghi echilateral, iar unghiurile rotunjite. Vazut din fata, ciocul impreuna cu caranculii trebuie sa acopere partial fata, verigile din partea inferioara a ciocului sunt rotunde, carnoase, asemanatoare ca compozitie cu carunculii nazali. De obicei sunt 3 la numar si au dimensiunea unui bob de mazare, cea din mijloc de sub varful ciocului fiind mai mare decat celelalte doua situate sub partile laterale ale bazei ciocului; poate avea si o veruga cea din centru dar mai mare, ori celelalte doua laterale la fel mai dezvoltate.
Gatul: este zvelt si drept.
Gusa: este umflata, rotunda, pe jumatate lasata in jos ca o para cu penaj matasos si moale. In partile laterale acopera coatele aripilor. Gusa daca are o pliere incepand de sub cioc in jos pana la baza impartind gusa in doua parti egale este o calitate foarte apreciata.
Spatele: lat.
Aripile: trebuie sa ajunga varfurile cu nivelul cozii asezate pe ea. Trebuie sa aiba 11 pene primare.
Coada: mijlocie si plana
Picioarele: mijlocii, puternice, rosii.
Penajul: matasos si moale.
Culoare si desen: se admit toate culorile, totusi se puncteaza mai putin cele ce au pene albe intercalate din cauza dezechilibrului de nuanta.
Defecte grave: gusa mica sau prea lasata; marime sau greutate disproportionate; la cap lipsa uniformitatii, liniilor; caranculi nazali inegali; cioc fin sau forma de cioc de papagal; ochii carnosi; aripi cazute; etc.
Marime inel: 9 mm
Gusat Jiennense
Gusat Jiennense (Buchon Jiennense)
Originea: provine de la regiunea Jaen, Buchonul Jiennense este o rasa noua ce reuneste calitatile multor rase de buchoni spanioli fiind rezultatul incrucisarilor buchonilor valenciano, olguero, gorguero, rafeno, murciano si altele.
Specificitatea rasei: In zbor gatul trebuie ridicat deasupra liniei spatelui; gusa lasata sub forma de para privit din fata fara balans stanga sau dreapta; coada trebuie sa fie cat mai deschisa, capetele orientate in sus. Sunt acceptate si cu coada dreapta, dar acestia sunt dintr-o linie de origine mai veche. Are un zbor apasat sub forma tragerii la rame, parca vaslesc si pocnesc din aripi. Fata de sexul opus trebuie sa fie dinamic in miscari, seducator si nu agresiv. Este important de stiut ca aceasta rasa este hoata, face parte din bagajul genetic; pot fi invatati sa ademeneasca si sa atraga la cusca alte exemplare. In rest, sunt porumbei de munca si aptitudini.
Corpul: trebuie sa fie dublul latimii pieptului masurat din spatele gatului pana in varful cozii. Lungimea ar fi de 23-26 cm si greutatea de 400-500 grame. Daca au un aspect general frumos si sunt echilibrati chiar daca nu au cerintele specificate mai sus sunt exemplare minunate, bune de mentinut.
Capul: trebuie sa fie puternic si nu lat in partea superioara formand o linie eliptica de la capatul narilor pana unde incepe gatul.
Ochii: la rasa asta irisul este rosu pigmentat pentru culorile inchise, iar pentru culorile deschise trebuie sa fie portocaliu. La nici o culoare nu sunt acceptate culori cum ar fi galben sau verde. Cercul ochiului trebuie sa fie gri la exemplarele de culori albastre, negru bitum la negrii, iar la culori deschise sa fie rozaliu. Cercul ochiului sa fie fin, iar in partea anterioara putin ingrosat; cu inaintarea in varsta se deosebeste mai bine. Rozetele si cercul ochiului la prima varsta sunt mai mici si intinse formand doua triunghiuri mici, iar cu varsta se ingroasa considerabil.
Ciocul: puternic un pic curbat, nu cioc papagal si nici drept ca un pilon. La prima varsta mai lung, dar cu trecerea timpului se va ingrosa si caranculii la fel. Puii pana la un an au ciocul lung, iar dupa aceea incepe dezvoltarea narilor. Nu trebuie sa aiba adancitura; intre nari si cap trebuie sa fie o linie.
Gusa: nu trebuie sa atinga pamantul, nu are voie sa se balangane in stanga sau in dreapta, nici la zbor si nici in mers. In zbor porumbelul Gusat Jiennense zboara ca si cum ar vasli, iar gusa are voie sa oscileze fata spate. Nu trebuie sa fie mai jos de picioare cautandu-se sa fie cat mai zvelt ridicat; cand calca sa se asemene cu un cal andaluz. Gusa trebuie sa aiba forma de para putin lasata, cum am mai amintit sa nu atinga solul, sa nu se balanseze in stanga sau in dreapta, sa nu fie nici ridicata pe langa gat. Mai exista si un fel de linie iregulara ce coboara pe gat in jos si imparte gusa in doua, putin vizibil.
Gatul: drept, zvelt, lung si lasat pe spate.
Pieptul: lat.
Aripile: lungi, puternice, care nu depasesc coada. Sunt purtate deasupra cozii in functie de momentul turuitului.
Coada: de marime mijlocie cu 12 rectrice late si viguroase.
Picioarele: trebuie sa fie in functie de marimea porumbelului nici scurte nici foarte lungi, nici incaltate, de culoarea rosie putin vinete. Cand sunt pui le au negre, iar cu timpul se schimba.
Statura: medie.
Penajul: lipit de corp, stralucitoare.
Culoare si desen: se admite orice varietate de culoare.
Originea: provine de la regiunea Jaen, Buchonul Jiennense este o rasa noua ce reuneste calitatile multor rase de buchoni spanioli fiind rezultatul incrucisarilor buchonilor valenciano, olguero, gorguero, rafeno, murciano si altele.
Specificitatea rasei: In zbor gatul trebuie ridicat deasupra liniei spatelui; gusa lasata sub forma de para privit din fata fara balans stanga sau dreapta; coada trebuie sa fie cat mai deschisa, capetele orientate in sus. Sunt acceptate si cu coada dreapta, dar acestia sunt dintr-o linie de origine mai veche. Are un zbor apasat sub forma tragerii la rame, parca vaslesc si pocnesc din aripi. Fata de sexul opus trebuie sa fie dinamic in miscari, seducator si nu agresiv. Este important de stiut ca aceasta rasa este hoata, face parte din bagajul genetic; pot fi invatati sa ademeneasca si sa atraga la cusca alte exemplare. In rest, sunt porumbei de munca si aptitudini.
Corpul: trebuie sa fie dublul latimii pieptului masurat din spatele gatului pana in varful cozii. Lungimea ar fi de 23-26 cm si greutatea de 400-500 grame. Daca au un aspect general frumos si sunt echilibrati chiar daca nu au cerintele specificate mai sus sunt exemplare minunate, bune de mentinut.
Capul: trebuie sa fie puternic si nu lat in partea superioara formand o linie eliptica de la capatul narilor pana unde incepe gatul.
Ochii: la rasa asta irisul este rosu pigmentat pentru culorile inchise, iar pentru culorile deschise trebuie sa fie portocaliu. La nici o culoare nu sunt acceptate culori cum ar fi galben sau verde. Cercul ochiului trebuie sa fie gri la exemplarele de culori albastre, negru bitum la negrii, iar la culori deschise sa fie rozaliu. Cercul ochiului sa fie fin, iar in partea anterioara putin ingrosat; cu inaintarea in varsta se deosebeste mai bine. Rozetele si cercul ochiului la prima varsta sunt mai mici si intinse formand doua triunghiuri mici, iar cu varsta se ingroasa considerabil.
Ciocul: puternic un pic curbat, nu cioc papagal si nici drept ca un pilon. La prima varsta mai lung, dar cu trecerea timpului se va ingrosa si caranculii la fel. Puii pana la un an au ciocul lung, iar dupa aceea incepe dezvoltarea narilor. Nu trebuie sa aiba adancitura; intre nari si cap trebuie sa fie o linie.
Gusa: nu trebuie sa atinga pamantul, nu are voie sa se balangane in stanga sau in dreapta, nici la zbor si nici in mers. In zbor porumbelul Gusat Jiennense zboara ca si cum ar vasli, iar gusa are voie sa oscileze fata spate. Nu trebuie sa fie mai jos de picioare cautandu-se sa fie cat mai zvelt ridicat; cand calca sa se asemene cu un cal andaluz. Gusa trebuie sa aiba forma de para putin lasata, cum am mai amintit sa nu atinga solul, sa nu se balanseze in stanga sau in dreapta, sa nu fie nici ridicata pe langa gat. Mai exista si un fel de linie iregulara ce coboara pe gat in jos si imparte gusa in doua, putin vizibil.
Gatul: drept, zvelt, lung si lasat pe spate.
Pieptul: lat.
Aripile: lungi, puternice, care nu depasesc coada. Sunt purtate deasupra cozii in functie de momentul turuitului.
Coada: de marime mijlocie cu 12 rectrice late si viguroase.
Picioarele: trebuie sa fie in functie de marimea porumbelului nici scurte nici foarte lungi, nici incaltate, de culoarea rosie putin vinete. Cand sunt pui le au negre, iar cu timpul se schimba.
Statura: medie.
Penajul: lipit de corp, stralucitoare.
Culoare si desen: se admite orice varietate de culoare.
Gusat Gaditan
Gusat Gaditan (Gaditanos)
Originea: In prima decada si a doua a sec. XX apar primele exemplare de Gaditanos in provincia spaniola Cadiz. Este rezultatul incrucisarilor dintre Marcheneros, Rafenos si se zice ca ar mai fi un Gusat francez, dar nu se stie sigur.
Corpul: este un porumbel cu forme armonioase, exuberant, si minunat mai ales daca are si culori frumoase. Este un porumbel inaltat de picioare, are piept lat, iar gusa acopera partile laterale. Corpul are forma triunghiulara. Este o rasa temperamentala, mosteneste caracteristicile vechilor gusati spanioli: urmarire, seductie etc. Se analizeaza fara sa se ia in mana porumbelul, sa fie cat mai zvelt, ridicat pe picioare, forma gusii, a aripilor, cozii, starea penajului, linia eliptica a capului, capul ridicat, privire vie, etc.
Capul: alungit sub forma de migdala formand o linie eliptica de la varful ciocului pana la ceafa. Distanta de la cioc la ochi cu cat este mai mare cu atat este mai bine punctat.
Ochii: trebuie sa fie amplii, puri, culoarea nu este specificata, cu gene fine de culoare gri spre alb.
Ciocul: este de marime mijlocie, fin, partea superioara urmeaza linia eliptica a capului, culoarea este in functie de colorit de la alb-fildes la negru. Caranculii narilor sunt mijlocii, dezlipite de cap.
Gat: nu trebuie sa existe spatiu intre cioc si gusa.
Gusa: este ampla, rotunda sub forma de calota, adica o jumatate de sfera. In repaus este de preferat ca porumbelul sa aiba o linie centrala verticala ce sa-l imparta in doua. Gusa trebuie sa acopere umerii aripilor cu 1 cm sau 2 cm in partea inferioara. Privit din fata, porumbelului trebuie sa i se vada capul si picioarele intregi.
Pieptul: lat − latimea lui ar fi cam o treime din lungimea corpului, trebuie sa formeze un triunghi isoscel.
Aripile: mijlocii, unindu-se la nivelul cozii. Se penalizeaza cei ce isi incruciseaza varfurile mai mult de 1 cm, iar penele de zbor sunt in numar de 11.
Coada: este in forma de unghie, scurta, de 3-4 cm, inchisa. In zbor o mentine inchisa, dar cand intra sau iese din porumbar, o deschide in jos sub forma de scoica, cand se apropie de un sex opus accentueaza si mai tare forma de scoica cu partile laterale lasate in jos. Cand seduce coada nu trebuie sa si-o deschida mai mult decat are soldurile si nu trebuie sa o traga excesiv in fata.
Picioarele: ridicate zvelte de culoare rosiatica.
Statura: lungimea ideala cap coada este intre 22-26 cm cu 350-450 grame.
Penajul: matasos si bogat. Unele exemplare prezinta niste varfuri ca un fel de par, acestea sunt foarte pure.
Culoare si desen: are o larga diversitate de culori, baza fiind albastru, negru si rosu; se admit amestecuri de culori, dar se valoreaza uniformitatea.
Defecte: corp prea scurt sau lung; greutate minima maxima; cap prea fin sau voluminos fara linie; aripi de culori diferite, incrucisate mai mult de 1 cm, cazute sub coada; picioare incaltate; amestec de doua sau mai multe culori fara uniformitate; pene rupte; etc.
Originea: In prima decada si a doua a sec. XX apar primele exemplare de Gaditanos in provincia spaniola Cadiz. Este rezultatul incrucisarilor dintre Marcheneros, Rafenos si se zice ca ar mai fi un Gusat francez, dar nu se stie sigur.
Corpul: este un porumbel cu forme armonioase, exuberant, si minunat mai ales daca are si culori frumoase. Este un porumbel inaltat de picioare, are piept lat, iar gusa acopera partile laterale. Corpul are forma triunghiulara. Este o rasa temperamentala, mosteneste caracteristicile vechilor gusati spanioli: urmarire, seductie etc. Se analizeaza fara sa se ia in mana porumbelul, sa fie cat mai zvelt, ridicat pe picioare, forma gusii, a aripilor, cozii, starea penajului, linia eliptica a capului, capul ridicat, privire vie, etc.
Capul: alungit sub forma de migdala formand o linie eliptica de la varful ciocului pana la ceafa. Distanta de la cioc la ochi cu cat este mai mare cu atat este mai bine punctat.
Ochii: trebuie sa fie amplii, puri, culoarea nu este specificata, cu gene fine de culoare gri spre alb.
Ciocul: este de marime mijlocie, fin, partea superioara urmeaza linia eliptica a capului, culoarea este in functie de colorit de la alb-fildes la negru. Caranculii narilor sunt mijlocii, dezlipite de cap.
Gat: nu trebuie sa existe spatiu intre cioc si gusa.
Gusa: este ampla, rotunda sub forma de calota, adica o jumatate de sfera. In repaus este de preferat ca porumbelul sa aiba o linie centrala verticala ce sa-l imparta in doua. Gusa trebuie sa acopere umerii aripilor cu 1 cm sau 2 cm in partea inferioara. Privit din fata, porumbelului trebuie sa i se vada capul si picioarele intregi.
Pieptul: lat − latimea lui ar fi cam o treime din lungimea corpului, trebuie sa formeze un triunghi isoscel.
Aripile: mijlocii, unindu-se la nivelul cozii. Se penalizeaza cei ce isi incruciseaza varfurile mai mult de 1 cm, iar penele de zbor sunt in numar de 11.
Coada: este in forma de unghie, scurta, de 3-4 cm, inchisa. In zbor o mentine inchisa, dar cand intra sau iese din porumbar, o deschide in jos sub forma de scoica, cand se apropie de un sex opus accentueaza si mai tare forma de scoica cu partile laterale lasate in jos. Cand seduce coada nu trebuie sa si-o deschida mai mult decat are soldurile si nu trebuie sa o traga excesiv in fata.
Picioarele: ridicate zvelte de culoare rosiatica.
Statura: lungimea ideala cap coada este intre 22-26 cm cu 350-450 grame.
Penajul: matasos si bogat. Unele exemplare prezinta niste varfuri ca un fel de par, acestea sunt foarte pure.
Culoare si desen: are o larga diversitate de culori, baza fiind albastru, negru si rosu; se admit amestecuri de culori, dar se valoreaza uniformitatea.
Defecte: corp prea scurt sau lung; greutate minima maxima; cap prea fin sau voluminos fara linie; aripi de culori diferite, incrucisate mai mult de 1 cm, cazute sub coada; picioare incaltate; amestec de doua sau mai multe culori fara uniformitate; pene rupte; etc.
Gusat de Granada
Gusat de Granada (Buchon Granadin)
Originea: Buchonul Granadin isi are originea din zona de rasarit a Andaluziei, zona Granada. Are origini in vechii gusati si laudini, fiind format dupa gustul si placerea crescatorilor din aceasta regiune.
Specificitatea rasei: Caracterul acestui porumbel trebuie sa fie vioi, ceea ce face ca prin miscarile sale sa-si arate calitatile. Aceasta rasa se creste pentru caracterul sau exibitionist, sa zboare si sa fie un bun conchistador, adica de munca - sa prinda porumbeii pierduti si sa-i aduca inapoi la voliera. In zbor are capul ridicat deasupra corpului sau cel putin la nivelul lui, iar coada este pe jumatate deschisa, iar cand planeaza aripile le tine in forma de V.
Corpul: trebuie sa fie ridicat, cazut pe coada care este bine inchisa, iar varfurile aripilor de deasupra ajungand aproape de terminatia ei.
Capul: patrat.
Ochii: ochii sunt mari, de tonalitate rosiatica, iar rozeta trebuie sa fie la fel de tonalitate rosiatica in functie de culoarea penajului porumbelului; gros, cu varsta accentuindu-se in marime si volum.
Ciocul: privit din fata este gros, scurt si putin curbat in jos. Are caranculi triunghiulari proeminenti si deja la aproximativ 2 ani sunt complet incretite. Sub cioc are alti 3 caranculi sau umflaturi, care cu timpul ajung cat un bob de mazare: 2 la baza ciocului si una mare principala la baza varfului ciocului.
Gatul: zvelt si drept pe care coboara la exemplarele adulte incepand de la umflatura de sub barba un fel de excrescente ale pielii pana la gusa, numita papilla. Gusa este lata, un pic incretita, lasata si rotunjita la baza; nu trebuie sa fie exagerata pentru ca porumbelul este predispus herniei si il impiedica la zbor.
Pieptul: lat.
Aripile: bine lipite de corp, late si uniforme.
Coada: late si uniforme. In zbor sau salturi scurte coada se deschide sub forma de evantai cu o usoara arcuire a extremitatilor in sus.
Picioarele: sunt destul de inalte fara pene, rosii putin vinetii, iar degetele sunt drepte.
Penajul: strans lipit de corp.
Culoare si desen: porumbelul Gusat Granadin are culori foarte variate, de la negru la alb cu multe forme si nuante. In mod special sunt apreciate culorile pure.
Marime inel: Marimea inelului normal este cel mai mare de 10, dar se utilizeaza de 9 pentru ca federatia regala nu le aproba; doar asociatiile private si inelele personalizate
Originea: Buchonul Granadin isi are originea din zona de rasarit a Andaluziei, zona Granada. Are origini in vechii gusati si laudini, fiind format dupa gustul si placerea crescatorilor din aceasta regiune.
Specificitatea rasei: Caracterul acestui porumbel trebuie sa fie vioi, ceea ce face ca prin miscarile sale sa-si arate calitatile. Aceasta rasa se creste pentru caracterul sau exibitionist, sa zboare si sa fie un bun conchistador, adica de munca - sa prinda porumbeii pierduti si sa-i aduca inapoi la voliera. In zbor are capul ridicat deasupra corpului sau cel putin la nivelul lui, iar coada este pe jumatate deschisa, iar cand planeaza aripile le tine in forma de V.
Corpul: trebuie sa fie ridicat, cazut pe coada care este bine inchisa, iar varfurile aripilor de deasupra ajungand aproape de terminatia ei.
Capul: patrat.
Ochii: ochii sunt mari, de tonalitate rosiatica, iar rozeta trebuie sa fie la fel de tonalitate rosiatica in functie de culoarea penajului porumbelului; gros, cu varsta accentuindu-se in marime si volum.
Ciocul: privit din fata este gros, scurt si putin curbat in jos. Are caranculi triunghiulari proeminenti si deja la aproximativ 2 ani sunt complet incretite. Sub cioc are alti 3 caranculi sau umflaturi, care cu timpul ajung cat un bob de mazare: 2 la baza ciocului si una mare principala la baza varfului ciocului.
Gatul: zvelt si drept pe care coboara la exemplarele adulte incepand de la umflatura de sub barba un fel de excrescente ale pielii pana la gusa, numita papilla. Gusa este lata, un pic incretita, lasata si rotunjita la baza; nu trebuie sa fie exagerata pentru ca porumbelul este predispus herniei si il impiedica la zbor.
Pieptul: lat.
Aripile: bine lipite de corp, late si uniforme.
Coada: late si uniforme. In zbor sau salturi scurte coada se deschide sub forma de evantai cu o usoara arcuire a extremitatilor in sus.
Picioarele: sunt destul de inalte fara pene, rosii putin vinetii, iar degetele sunt drepte.
Penajul: strans lipit de corp.
Culoare si desen: porumbelul Gusat Granadin are culori foarte variate, de la negru la alb cu multe forme si nuante. In mod special sunt apreciate culorile pure.
Marime inel: Marimea inelului normal este cel mai mare de 10, dar se utilizeaza de 9 pentru ca federatia regala nu le aproba; doar asociatiile private si inelele personalizate
marți, 11 mai 2010
Link-uri utile porumbei
Link-uri utile porumbei
De interes general:
www.porumbei.ro
Parteneri:
Romanian Racing Pigeons
http://columbofil.wordpress.com/
http://www.dorcuovidiuconstantin.webs.com
http://porumbei-jucatori.xhost.ro
http://porumbeivisinii.ro/
http://jucatoridegalati.wgz.ro/
http://columbofil.com/
http://porumbeiivoiajori.webs.com/
http://www.porumbeiking.ro/
http://www.porumbei-jucatori.ro
http://www.dinamergeani.com
http://www.animalutul.ro/ − un site interesant despre toate animalele
Asociatii:
http://www.rollerclubromania.webs.com
http://www.rifca73.webs.com/
http://litoral2010.webs.com
Blog personal:
www.acka-ro.blogspot.com
De interes general:
www.porumbei.ro
Parteneri:
Romanian Racing Pigeons
http://columbofil.wordpress.com/
http://www.dorcuovidiuconstantin.webs.com
http://porumbei-jucatori.xhost.ro
http://porumbeivisinii.ro/
http://jucatoridegalati.wgz.ro/
http://columbofil.com/
http://porumbeiivoiajori.webs.com/
http://www.porumbeiking.ro/
http://www.porumbei-jucatori.ro
http://www.dinamergeani.com
http://www.animalutul.ro/ − un site interesant despre toate animalele
Asociatii:
http://www.rollerclubromania.webs.com
http://www.rifca73.webs.com/
http://litoral2010.webs.com
Blog personal:
www.acka-ro.blogspot.com
Expozitii si targuri columbofile
Expozitii si targuri columbofile
Toti cei care aveti mai multe informatii legate de alte targuri si expozitii si vreti sa afle si altii de ele sunteti invitati sa-mi trimiteti un mesaj pe adresa de email de la optiunea contact. Multumesc anticipat tuturor colaboratorilor mei!
− 2010 −
1. Expozitii si targuri columbofile externe
Programul expozitiilor si targurilor de porumbei din diverse alte tari sunt:
16 Mai 2010 − Gyor, Ungaria: expozitie si targ de animale mici in Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
23 Mai 2010 − Zalaegerszeg, Ungaria: expozitie si targ de animale mici organizate in curtea scolii generale Petofi Sandor.
30 Mai 2010 − Gyor, Ungaria: expozitie si targ de animale mici in Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
targuri de porumbei la Monor, Ungaria in datele: 8 August, 12 Septembrie, 10 Octombrie.
expozitii si targuri de animale mici la Gyor, Ungaria in datele de: 13 si 27 Iunie, 11 si 25 Iulie, 8 si 22 August, 5 si 19 Septembrie, 3 si 17 Octombrie, 7 si 21 Noiembrie, 5 si 19 Decembrie. Locatia: Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
expozitii si targuri de animale mici organizate in curtea scolii generale Petofi Sandor din Zalaegerszeg, Ungaria in urmatoarele date: 20 Iunie, 18 Iulie, 15 August, 26 Septembrie, 24 Octombrie, 14 Noiembrie, 12 Decembrie.
2. Expozitii judetene de porumbei
Majoritatea acestor expozitii sunt locale, dar fiind invitati si alti columbofili din alte judete sau tari s-au extins. De obicei cand sunt expozitii sunt si targuri, dar asta cu totii o stim. Astfel, expozitiile anuntate de unii dintre voi sunt:
05-07 februarie − a avut loc expozitia de porumbei si animale mici in jud. Bihor la scoala din Sanmartin fiind organizat de catre Asociatia Nufarul Oradea. Pentru a putea vedea un minitur virtual al expozitiei de porumbei da click aici.
...daca stiti si altele anuntati-ma sa le putem face cunoscute!
3. Targurile de porumbei din Oradea in 2010
Programul targurilor columbofile de la Oradea pentru anul 2010 sunt:
Asociatia crescatorilor de pasari de curte si animale de blana "Lotus" Oradea va organiza pe datele de: 5 Septembrie, 3 Octombrie − informatii suplimentare se pot afla la numarul de telefon 0741-507247, dl Anton;
Asociatia de pasari si animale mici "Nufarul" Oradea va organiza targuri in: 15 August, 19 Septembrie, 17 Octombrie.
Targurile vor avea loc in bine cunoscutul loc sant al Cetatii Oradea. Va asteptam cu drag!
4. Targ international de porumbei in Brasov
Invitatie la Targul International de pasari Brasov: Asociatia Crescatorilor de pasari si animale mici de rasa pura Avirom Tara Barsei Brasov, in colaborare cu SC Instermon SRL Brasov, va invita sa participati la TARGUL INTERNATIONAL cu pasari de curte, porumbei (voiajori si ornament), animale de blana, pasari exotice, caini, pisici, produse specifice animalelor, hrana si medicamente. Targul va fi organizat in a treia sambata ale fiecarei luni, respectiv: 15 mai, 19 iunie, 17 iulie, 21 august, 18 septembrie, 16 octombrie, anul 2010 cu program intre orele 6:00-18:00. Locatia va fi in incinta Targului de animale (2.34 ha) din Lunca-Calnicului, com. Prejmer, la aproximativ 15 km de orasul Brasov, pe soseaua Brasov-Bacau. Cu aceasta ocazie va comunicam ca si-au exprimat dorinta de participare crescatorii din Moldova, Bulgaria, Ungaria, Germania, etc. Se vor organiza cu aceasta ocazie si licitatii de pasari si porumbei. Pentru informatii suplimentare va rugam sa contactati administratia targului. Telefon: 0744-306525. Va multumim de participare.
5. Targuri de porumbei in Braila
In Braila este targ de iepuri si pasari in fiecare Duminica in spatele pietei mari de pe strada Republicii.
6. Targuri de porumbei in Bucuresti
In Bucuresti este targ de porumbei in fiecare Sambata la Piata Rahova si in fiecare Duminica la Samexpo, langa Complexul Europa.
7. Targuri de porumbei in jud. Cluj
Asociatia columbofila Porumbelul 2003 Turda organizeaza targ de pasari si animale mici in data de 25 iulie si 31 octombrie 2010. Targurile vor avea loc in incinta fostei fabrici de bere din sensul giratoriu. Va asteptam cu drag. Pentru mai multe informatii puteti lua legatura cu d-l Rus Odin la numarul de telefon: 0744-55.00.19
In Cluj, targul de porumbei, pasari de curte, pasari exotice si animale de companie are loc la Expo-Transilvania in a 3-a Duminica din fiecare luna.
8. Targuri de porumbei in Constanta
La Constanta in fiecare Duminica, in piata Brick este targ de porumbei.
9. Targuri de porumbei la Tarnaveni
In Tarnaveni, jud. Mures targurile de porumbei se vor organiza in urmatoarele date: 11 Iulie, 12 Septembrie, 14 Noiembrie.
Toti cei care aveti mai multe informatii legate de alte targuri si expozitii si vreti sa afle si altii de ele sunteti invitati sa-mi trimiteti un mesaj pe adresa de email de la optiunea contact. Multumesc anticipat tuturor colaboratorilor mei!
− 2010 −
1. Expozitii si targuri columbofile externe
Programul expozitiilor si targurilor de porumbei din diverse alte tari sunt:
16 Mai 2010 − Gyor, Ungaria: expozitie si targ de animale mici in Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
23 Mai 2010 − Zalaegerszeg, Ungaria: expozitie si targ de animale mici organizate in curtea scolii generale Petofi Sandor.
30 Mai 2010 − Gyor, Ungaria: expozitie si targ de animale mici in Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
targuri de porumbei la Monor, Ungaria in datele: 8 August, 12 Septembrie, 10 Octombrie.
expozitii si targuri de animale mici la Gyor, Ungaria in datele de: 13 si 27 Iunie, 11 si 25 Iulie, 8 si 22 August, 5 si 19 Septembrie, 3 si 17 Octombrie, 7 si 21 Noiembrie, 5 si 19 Decembrie. Locatia: Parcul Kiskut, langa Gradina Zoologica.
expozitii si targuri de animale mici organizate in curtea scolii generale Petofi Sandor din Zalaegerszeg, Ungaria in urmatoarele date: 20 Iunie, 18 Iulie, 15 August, 26 Septembrie, 24 Octombrie, 14 Noiembrie, 12 Decembrie.
2. Expozitii judetene de porumbei
Majoritatea acestor expozitii sunt locale, dar fiind invitati si alti columbofili din alte judete sau tari s-au extins. De obicei cand sunt expozitii sunt si targuri, dar asta cu totii o stim. Astfel, expozitiile anuntate de unii dintre voi sunt:
05-07 februarie − a avut loc expozitia de porumbei si animale mici in jud. Bihor la scoala din Sanmartin fiind organizat de catre Asociatia Nufarul Oradea. Pentru a putea vedea un minitur virtual al expozitiei de porumbei da click aici.
...daca stiti si altele anuntati-ma sa le putem face cunoscute!
3. Targurile de porumbei din Oradea in 2010
Programul targurilor columbofile de la Oradea pentru anul 2010 sunt:
Asociatia crescatorilor de pasari de curte si animale de blana "Lotus" Oradea va organiza pe datele de: 5 Septembrie, 3 Octombrie − informatii suplimentare se pot afla la numarul de telefon 0741-507247, dl Anton;
Asociatia de pasari si animale mici "Nufarul" Oradea va organiza targuri in: 15 August, 19 Septembrie, 17 Octombrie.
Targurile vor avea loc in bine cunoscutul loc sant al Cetatii Oradea. Va asteptam cu drag!
4. Targ international de porumbei in Brasov
Invitatie la Targul International de pasari Brasov: Asociatia Crescatorilor de pasari si animale mici de rasa pura Avirom Tara Barsei Brasov, in colaborare cu SC Instermon SRL Brasov, va invita sa participati la TARGUL INTERNATIONAL cu pasari de curte, porumbei (voiajori si ornament), animale de blana, pasari exotice, caini, pisici, produse specifice animalelor, hrana si medicamente. Targul va fi organizat in a treia sambata ale fiecarei luni, respectiv: 15 mai, 19 iunie, 17 iulie, 21 august, 18 septembrie, 16 octombrie, anul 2010 cu program intre orele 6:00-18:00. Locatia va fi in incinta Targului de animale (2.34 ha) din Lunca-Calnicului, com. Prejmer, la aproximativ 15 km de orasul Brasov, pe soseaua Brasov-Bacau. Cu aceasta ocazie va comunicam ca si-au exprimat dorinta de participare crescatorii din Moldova, Bulgaria, Ungaria, Germania, etc. Se vor organiza cu aceasta ocazie si licitatii de pasari si porumbei. Pentru informatii suplimentare va rugam sa contactati administratia targului. Telefon: 0744-306525. Va multumim de participare.
5. Targuri de porumbei in Braila
In Braila este targ de iepuri si pasari in fiecare Duminica in spatele pietei mari de pe strada Republicii.
6. Targuri de porumbei in Bucuresti
In Bucuresti este targ de porumbei in fiecare Sambata la Piata Rahova si in fiecare Duminica la Samexpo, langa Complexul Europa.
7. Targuri de porumbei in jud. Cluj
Asociatia columbofila Porumbelul 2003 Turda organizeaza targ de pasari si animale mici in data de 25 iulie si 31 octombrie 2010. Targurile vor avea loc in incinta fostei fabrici de bere din sensul giratoriu. Va asteptam cu drag. Pentru mai multe informatii puteti lua legatura cu d-l Rus Odin la numarul de telefon: 0744-55.00.19
In Cluj, targul de porumbei, pasari de curte, pasari exotice si animale de companie are loc la Expo-Transilvania in a 3-a Duminica din fiecare luna.
8. Targuri de porumbei in Constanta
La Constanta in fiecare Duminica, in piata Brick este targ de porumbei.
9. Targuri de porumbei la Tarnaveni
In Tarnaveni, jud. Mures targurile de porumbei se vor organiza in urmatoarele date: 11 Iulie, 12 Septembrie, 14 Noiembrie.
DESPRE PORUMBEI
Despre porumbei
Simbol al pacii si prieteniei, al gingasiei si puritatii, aducator de vesti bune, mesager al dragostei si bucuriei, porumbelul este una dintre cele mai populare pasari de pe la noi. In mitologie, porumbelul era considerat solul zeilor. Porumbeii de casa sunt singurele pasari domestice zburatoare care se intorc constant la adapostul lor, nu sunt foarte pretentiosi si sunt foarte increzatori in omul care ii ingrijeste.
Porumbeii au fost folositi, din cele mai vechi timpuri, drept curieri ai unor mesaje importante: erau foarte rapizi, nu cereau alta plata in afara de cateva boabe, nu uitau niciodata drumul si cadeau rareori in mainile dusmanilor. Acum, columbofilii ingrijesc aceste zburatoare doar din pasiune, ducandu-si pasarile la diferite concursuri de penaj sau de zbor.
Porumbelul este o pasare granivora; adica se hraneste cu seminte si boabe de cereale, leguminoase si oleaginoase, in proportii diferite in functie de sezon, rasa, utilitate, stare fiziologica. Iarna, amestecul va avea alta compozitie decat vara, la fel in perioada de naparlire fata de perioada de reproductie si crestere a puilor.
Porumbeii se imperecheaza pe viata, iar in sportul columbofil, de obicei, se alege cea mai buna femela cu cel mai bun mascul. Odata cuplul format ramane nedespartit toata viata. Puii ies din oua dupa 18 zile de clocit sunt orbi si acoperiti cu un puf galben. Ambii parinti clocesc ouale. Porumbeii isi hranesc puii cu o substanta laptoasa, preparata in gusa. Durata medie de viata a porumbeilor este de 10 ani (in cazul in care traiesc in salbaticie) si de 25 de ani (cei domesticiti, folositi de obicei in scopuri sportive).
O alta particularitate a porumbeilor este aceea ca sunt singurele pasari care pot "suge" apa cand beau; celelalte zburatoare trebuind sa ia apa in cioc pana isi umple gura, apoi sa-si dea capul pe spate pentru a o putea inghiti.
Columbofilii, adevaratii pasionati de cresterea porumbeilor, cunosc cel mai in amanunt tainele acestor pasari. Columbofilia este o stiinta, dar in acelasi timp o arta. Crescatorul este un artist care daca dispune de fler si inspiratie poate crea adevarate opere de arta. La performanta columbofila stau 2 factori principali: crescatorul si valoarea porumbeilor; si mai multi factori secundari care pot influenta rezultatele, printre care: starea de sanatate, alimentatia, conditiile de transport, ingrijirea pe timpul transportului, metoda de zbor, conditiile meteorologice si valoarea partenerilor de zbor. Rezultatele porumbeilor pot fi uneori spectaculoase ca timp si spatiu, totul depinzand de exigenta fiecaruia.
Porumbeii domestici sunt cei mai cunoscuti, dar exista aproximativ 300 de specii. Cea mai mare varietate se afla in sud-estul Asiei si in Australia. Principalii lor dusmani naturali sunt uliul si soimul, pasari rapitoare extrem de puternice si de abile.
Simbol al pacii si prieteniei, al gingasiei si puritatii, aducator de vesti bune, mesager al dragostei si bucuriei, porumbelul este una dintre cele mai populare pasari de pe la noi. In mitologie, porumbelul era considerat solul zeilor. Porumbeii de casa sunt singurele pasari domestice zburatoare care se intorc constant la adapostul lor, nu sunt foarte pretentiosi si sunt foarte increzatori in omul care ii ingrijeste.
Porumbeii au fost folositi, din cele mai vechi timpuri, drept curieri ai unor mesaje importante: erau foarte rapizi, nu cereau alta plata in afara de cateva boabe, nu uitau niciodata drumul si cadeau rareori in mainile dusmanilor. Acum, columbofilii ingrijesc aceste zburatoare doar din pasiune, ducandu-si pasarile la diferite concursuri de penaj sau de zbor.
Porumbelul este o pasare granivora; adica se hraneste cu seminte si boabe de cereale, leguminoase si oleaginoase, in proportii diferite in functie de sezon, rasa, utilitate, stare fiziologica. Iarna, amestecul va avea alta compozitie decat vara, la fel in perioada de naparlire fata de perioada de reproductie si crestere a puilor.
Porumbeii se imperecheaza pe viata, iar in sportul columbofil, de obicei, se alege cea mai buna femela cu cel mai bun mascul. Odata cuplul format ramane nedespartit toata viata. Puii ies din oua dupa 18 zile de clocit sunt orbi si acoperiti cu un puf galben. Ambii parinti clocesc ouale. Porumbeii isi hranesc puii cu o substanta laptoasa, preparata in gusa. Durata medie de viata a porumbeilor este de 10 ani (in cazul in care traiesc in salbaticie) si de 25 de ani (cei domesticiti, folositi de obicei in scopuri sportive).
O alta particularitate a porumbeilor este aceea ca sunt singurele pasari care pot "suge" apa cand beau; celelalte zburatoare trebuind sa ia apa in cioc pana isi umple gura, apoi sa-si dea capul pe spate pentru a o putea inghiti.
Columbofilii, adevaratii pasionati de cresterea porumbeilor, cunosc cel mai in amanunt tainele acestor pasari. Columbofilia este o stiinta, dar in acelasi timp o arta. Crescatorul este un artist care daca dispune de fler si inspiratie poate crea adevarate opere de arta. La performanta columbofila stau 2 factori principali: crescatorul si valoarea porumbeilor; si mai multi factori secundari care pot influenta rezultatele, printre care: starea de sanatate, alimentatia, conditiile de transport, ingrijirea pe timpul transportului, metoda de zbor, conditiile meteorologice si valoarea partenerilor de zbor. Rezultatele porumbeilor pot fi uneori spectaculoase ca timp si spatiu, totul depinzand de exigenta fiecaruia.
Porumbeii domestici sunt cei mai cunoscuti, dar exista aproximativ 300 de specii. Cea mai mare varietate se afla in sud-estul Asiei si in Australia. Principalii lor dusmani naturali sunt uliul si soimul, pasari rapitoare extrem de puternice si de abile.
INELE PORUMBEI
Inelele porumbeilor
Inca de la inceputurile cresterii porumbeilor oamenii au folosit diferite metode pentru a infrumuseta, marca sau deosebi porumbeii unii de altii. Astfel, exista diferite tipuri de inele, unele pentru infrumusetarea porumbeilor (vechi de sute de ani), iar altele pentru recunoastere, care pot fi de diferite culori, marimi si tipuri de prindere.
Pana acum cativa ani (vreo 20) aproape toate tipurile de inele pentru porumbei erau facute din aluminiu cu anul, seria si tara inscriptionate pe ele. In zilele noastre cele mai folosite inele sunt cele recunoscute pe plan national sau international. In functie de rasele de porumbei, exista si diferite tipuri de inele:
La porumbeii voiajori sunt inele de aluminiu acoperite cu plastic protector, acestea fiind inscriptionate: anul in care porumbelul a eclozat, tara din care provine si o serie, care este unica. In unele tari inelele au cateva diferente: spre exemplu, in Ungaria, pe langa an, tara si seria porumbelului mai prezinta un cod de 2 cifre ce reprezinta numarul clubului la care este inscris crescatorul; sau in Germania, cel de-al doilea cod reprezinta seria crescatorului. Fiecare inel prezinta un tichet de proprietate, fara el crescatorul neputand sa isi inscrie porumbeii in concursuri. Mai exista si diferite inele care sunt specifice pentru diferite concursuri ca derbi sau maraton. Culorile inelelor difera de la an la an. Marimea inelului la voiajori este de 8.
Inainte, la concursurile de voiajori se foloseau clemele de zbor. Acestea erau dintr-un cauciuc foarte subtire sau foita de tabla asemanator cu un inel pe care era inscriptionat un cod, cod cu care era inscris un anumit porumbel in concurs. Mai nou, in concursurile de zboruri la voiajori exista ceasuri electronice care inregistreaza porumbelul cu ajutorul unui cip atasat la piciorul porumbelului. Acestea se pun in inele speciale din plastic care pot fi date jos cu ajutorul unui cleste special. Aceste inele au un orificiu in care se pune cipul. Dar ultimul tip de inele de concurs sunt facute cu orificiu in ele fara a mai fi nevoie sa se puna cipul in alt inel − asa numitele inele combi.
Asemanatoare cu inelele de la voiajori sunt si cele de la cluburile de porumbei jucatori sau zburatori, avand diferite initale de la club sau asociatie. La unele cluburi nu exista inele speciale pentru acest tip de concurs si se folosesc inelele de la porumbeii de ornament. Si la acest grup de porumbei inelele au diferite marimi, in functie de rasa porumbeilor.
La porumbeii de ornament din Europa inelele sunt in totalitate facute din plastic, pe ele fiind inscriptionate: tara, marimea inelului, anul in care a eclozat porumbelul, o serie, iar pe langa apare inscriptia de "EE". Si la aceste inele in unele tari au diferite modificari la ele, un exemplu este la cele germane care au inscriptionat pe ele si tinutul in care locuieste sau unde se gaseste asociatia sau clubul respectiv. Culorile inelului difera de la an la an. Marimile inelelor sunt intre 7-12, in functie de rasele porumbeilor.
Un alt tip de inele sunt cele personalizate, pe care inscriptiile sunt diferite in functie de cerintele crescatorilor, dar in general pe ele sunt inscriptionate numele crescatorului, numarul de telefon si/sau orasul/judetul de unde este.
BOLI PORUMBEI
Boala a porumbeilor − Circoviroza (Boala porumbeilor tineri)
Circoviroza denumita si "Boala porumbeilor tineri" este o boala complexa si a fost semnalata in zona tarii noastre de prin anul 2000. Se datoreaza in principal virusului circo ce poate fi insotit de virusi de tip adeno, paramyxo, virusul varicelei sau virusul herpesului. Acesti agenti patogeni slabesc sistemul imunitar al porumbeilor, astfel suprainfectii cu agenti de tip salmonella, coli, etc. fac pasarile sa cada de pe picioare in cateva ore.
Simptome ale circovirozei:
umflarea in pene;
scaderea instinctului de zbor;
fecale mucilaginoase;
voma.
Tratament: alternativ cate o saptamana medicamente pentru: trichomonoza, coccidioza - salmonela, coli - cai respiratorii, ornitoza. Datorita faptului ca, din pacate inca nu exista vaccin pentru aceasta boala, trebuie acordata o atentie sporita profilaxiei. Mai multe firme au produse speciale, destinate profilaxiei acestei boli, ce contin proteine din zar de lapte. Acestea au un efect benefic asupra sistemului imunitar al porumbeilor marind gradul de rezistenta fata de acesti virusi cu 10-40%.
Boala a porumbeilor − Coccidioza
Coccidioza (eimerioza) nu este o boala foarte grava si, ca si in cazul tricomonozei, porumbeii au in organism mereu un numar de coccidii care nu ii afecteaza vizibil, dar care pot declansa boala sub influenta anumitor factori. Multi crescatori nu trateaza medicamentos coccidioza deoarece este bine stiut ca aceasta boala poate fi tinuta in frau prin pastrarea unei crescatorii uscate. Este general valabil faptul ca un mare inamic al porumbeilor este umezeala.
Simptome de coccidioza:
diaree (uneori hemoragica);
slabire, apatie;
sete exagerata;
penaj mat, zburlit;
porumbeii maturi manifesta somnolenta;
la femele, se produce intarzierea ouatului.
Porumbeii bolnavi elimina odata cu excrementele oochisti care sunt transmisi mai departe prin ciugulit. Iata de ce curatenia, gratarele de podea, hranirea exclusiv in hranitor si alte masuri de igiena in crescatorie sunt utile. Adapatorile se pun pe un suport ingust si nu direct pe podea pentru a limita la maxim posibilitatile porumbeilor de a murdari apa cu dejectii.
Boala a porumbeilor − Micoplasmoza
Micoplasmoza este o boala care apare mai ales toamna. Contaminarea se face prin secretiile nazale infestate cu micoplasme. Agentii patogeni sunt bacterii imobile. Imbolnavirea are loc atunci cand organismul este deja slabit de o alta boala. Maladia se transmite prin apa de baut, excremente, dispozitivele de alimentare si prin contactul direct de la pasare la pasare (de exemplu prin atingerea reciproca a ciocului). La 7 pana la 14 zile de la contaminare porumbeii prezinta o secretie nazala, sero-mucoasa initial, gri-murdara, chiar purulenta, mai tarziu. Mucoasele cavitatilor nazale sunt inflamate si ingrosate, negii nazali (carunculii) se coloreaza in gri, iar respiratia este greoaie, zgomotoasa, chiar sforaitoare. Sacii aerieni se pot si ei inflama. Pasarii infectate i se fac mai multe injectii cu antibiotice si intregii crescatorii i se administreaza antibiotice prin apa de baut. Tratamentul preventiv este recomandat de medicul veterinar.
Simptome de micoplasmoza:
productii nazale abundente;
lacrimarea ochilor;
conjunctiva inrosita;
respiratie ingreunata cu efecte sonore de pufait;
scaderea instinctului de zbor, lipsa pudrajului.
Terapie: Cinci zile de tratament cu antibiotice, apoi cinci zile cu administrare de probiotice (Entrobac) in apa de baut. Se recomanda tratament cu produs combinat, eficient impotriva mai multor boli.
Profilaxie:
intarirea sistemului imunitar;
asigurarea de aer proaspat, curat si fara praf; in voliera inchisa se pulverizeaza o data pe saptamana cu Bio-Air-Fresh.
Boala a porumbeilor − Ornitoza
Ornitoza este o boala infectioasa cauzata de chlamydia. La pasarile tinere boala poate cauza pierderi insemnate. Chlamydia este excretata cu dejectiile, in lichidul lacrimal, pe cioc si in laptele de gusa. Porumbeii se infecteaza respirand praf infectat cu agentul patogen sau ingerand hrana sau apa infectata.
Simptome de Ornitoza:
apatie;
lipsa poftei de mancare;
sete exagerata;
performante reduse in concursuri;
la unele pasari apare conjunctivita, lipirea pleoapelor;
inchiderea ochilor, sensibilitate la lumina;
lichid galbui pe nari;
infundarea narilor, respiratie cu ciocul deschis;
scarpinarea la cap;
stranut.
Este o afectiune ce poate fi transmisa la om in anumite conditii.
Tratament: Enrofloxacina, Ornichure, Tetraciclina, Baytril.
Boala a porumbeilor − Paramixoviroza
Paramixoviroza este cu siguranta una dintre cele mai dure boli care pot aparea la porumbei, dat fiind ca deseori duce la mortalitati. Se manifesta in prima faza prin excremente apoase si lipsa poftei de viata. In fazele finale, se manifesta cu pierderea echilibrului si rasucirea gatului.
Contaminarea cu paramyxoviroza se produce prin contact direct, de exemplu, in timpul transportului sau chiar in propria crescatorie, prin cohabitarea unor porumbei sanatosi cu porumbei bolnavi, prin ingerarea hranei sau ingurgitarea apei infectate cu virusurile existente in excretiile sau secretiile (salivare, nazale, bucale ) celor bolnavi, prin inspirarea aerului infectat cu virusuri expulzate la stranutul porumbeilor sau cu praful infectat si ridicat in aer; prin pasarile salbatice purtatoare pasive de virus, de oameni (ce au avut contact cu un porumbel bolnav ) prin incaltaminte, imbracaminte, sau maini; de asemenea, prin asternutul, ustensilele infectate etc. Caile de patrundere a virusului in organismul porumbelului sunt: mucoasa nazala (nari), mucoasa conjunctivala (ochi), respectiv mucoasa bucala (gura).
Agentul cauzal al paramixovirozei porumbeilor se prezinta sub trei forme: tulpini lentogene, adica putin agresive, care nu declanseaza boala, dar pot sa produca in organismul porumbelului o usoara reactie (exemplu tulpina La Sota, folosita la prepararea vaccinurilor ); tulpini mezogene, de virulenta medie, capabile sa declanseze boala si tulpini velogene, foarte virulente, care produc boala in forme grave si cu evolutie rapida. Cu cat tulpina infectata este mai virulenta, cu atat perioada de incubatie va fi mai scurta si evolutia bolii mai grava.
In ceea ce priveste organismul atacat este clar ca daca acesta se afla in stare de perfecta sanatate fortele sale de aparare sunt puternice si se vor impotrivi agresiunii virale. Daca, insa, intervin diferiti factori stresanti, debilitanti, precum diverse parazitoze (ectoparaziti sau endoparaziti), bacterioze sau doar oboseala, consecutiva unor solicitari mari la concursuri, a caror succesiune nu lasa timp de recuperare a potentialului fiziologic, sigur ca un asemenea organism va ceda mai repede atacului agresorului.
Boala apare de la trei zile sau se manifesta mai tarziu pana la trei saptamani, iar dupa infectie pasarile neprotejate se imbolnavesc de rinichi. Porumbeii bolnavi elimina mult lichid, apare diareea si in jurul pasarii se intinde o baltoaca de excremente. Tulburarile sistemului nervos au, de asemenea, urmari nefaste. Acestea se exterioarizeaza printr-o rasucire a capului, de unde si incapacitatea de a ciugulii hrana sau de a face miscari in adapost, sau chiar de a-si lua zborul.
Unele pasari se pot vindeca, altele sunt pierdute. Crescatorii care participa la concursurile cu porumbei sunt obligati ca la inceputul fiecarui an, respectiv la inceputul sezonului cu pui (pentru cei aflati in cauza) sa-si vaccineze porumbeii impotriva acestei boli. Puii proveniti din parinti vaccinati sunt suficient protejati numai in primele saptamani de viata. In practica se obisnuieste sa se vaccineze puii in perioada mai-iulie cu un vaccin bianual si toti porumbeii maturi in luna februarie cu un vaccin anual.
Tratament: modalitatea de prevenire a paramixovirozei este vaccinarea cu vaccin special. Se folosesc mai multe vaccinuri: cu tulpina de virus al bolii de Newcastle (asigura imunitatea la boala pentru 12 luni) sau cu virus al paramyxovirozei porumbeilor (asigura imunitatea la boala pentru 6 luni); cu virus inactivat, incorporat in emulsie uleioasa sau in apa, apa cu virus viu. Unele vaccinuri se inoculeaza subcutanat sau intramuscular, alte vaccinuri se administreaza pe mucoasele conjunctivala si nazala sau in apa de baut, deci pe mucoasa digestiva.
Important: De remarcat este insa ca inaintea vaccinarii porumbeilor cu vaccin antiparamixoviroza acestea trebuie sa aiba o stare de sanatate perfecta, altfel exista riscul ca vaccinul sa nu-si faca efectul dorit!
Boala a porumbeilor − Parazitoza intestinala
In efectivele de porumbei apare mai frecvent capilarioza si ascardioza, si mai rar infectia cu Hymenolepis columbae si Raillietina columbae. Parazitii traiesc in intestinul subtire.
Agentul patogen:
dintre caoilarii infesteaza "Capilaria obsignata", un parazit foarte subtire care apare si la alte pasari;
dintre ascarizi infesteaza "Ascaridia columbae", care apare numai la porumbei;
dintre cestode infesteaza "Hymenolepis columbae" si "Raillietina columbae". Infestarea porumbeilor se produce prin intermediul mai multor gazde intermediare (aproximativ 60 de specii de insecte). Parazitii se dezvolta in aceste gazde intermediare, iar porumbeii se infesteaza prin consumul gazdelor intermediare respective.
Se infesteaza prin preluarea oualelor infestate de Capilaria si Ascardia. Ouale de Ascardia si Capilaria in afara organismului porumbeilor parcurg un proces de transformare si devin infestante in 3-4 saptamani, iar cele de Capillaria in 8-9 zile. De la preluarea oualelor infestante si pana la maturarea noii generatii de paraziti si eliminarea prin fecale a oualor infestante in cazul ascarizilor e nevoie de 5-6 saptamani, in cazul capillariilor de 3-4 saptamani, iar in cazul cestodelor de aprox. 2 saptamani.
Simptome de parazitoza intestinala: porumbeii bolnavi cu 10-12 zile de la infestare elimina fecale de consistenta diferita. La inceput creste pofta de mancare, iar dupa aceea scade. Porumbeii slabesc, devin cahectici. In infestare masiva apar simptome generale, apatie, abatere; apare horiplumatia, matitatea penelor.
Boala a porumbeilor − Salmoneloza
Salmoneloza face parte din grupa bolilor bacteriene. Salmonella e o bacterie mobila care este eliminata o data cu excrementele, saliva, laptele de gusa si cu ouale infectate. Porumbeii insanatositi elimina multa vreme germenii patogeni. Prin contactul cu porumbeii straini, infectati, se transmite infectia. Cand boala izbucneste inseamna ca organismul pasarilor a trebuit sa se confrunte cu o infectie masiva.
Exista mai multe forme de salmoneloza:
Latenta − se manifesta de obicei la porumbeii maturi, care se prezinta aparent sanatosi, insa transmit bacteriile patogene la puii din cuib. Aceasta stare de multe ori se observa prin lipsa vitalitatii si a poftei de zbor. Porumbeii infectati reprezinta un risc real pentru celelalte pasari, deoarece ele sunt transportatorii bacteriilor, astfel fiind o sursa de imbolnavire continua.;
Intestinala − se manifesta prin diaree, sete excesiva, in urma caruia slabeste rezistenta naturala a organismului, si de multe ori scade greutatea corpului. Fecalele devin apoase, spumoase, de obicei de culoare verzuie.;
Articulara − este forma cea mai des intalnita, si se manifesta prin afectarea articulatiei aripilor, care devin inflamate si foarte dureroase. Porumbeii afectati de multe ori prezinta aripi paralizate, astfel ei nu se mai pot ridica de la sol.
Cerebrala − infectia afecteaza creierul, iar ca urmare a acestui fapt, porumbeii prezinta tulburari de echilibru
Mixta − care inseamna toate tipurile descrise.
Simptome de salmoneloza:
diaree (de culoare verzui, cu mucilagii, cu bule de gaze);
disfunctii ale sistemului nervos;
afectiuni ale articulatiilor (incheieturi care se pot umfla cauzand schiopatare sau chiar lasarea aripilor, porumbeii nemaiputand zbura de la sol);
o pofta de zbor scazuta;
oua nefecundate.
Tratament: cu antibiotice minim 10 zile, apoi administrare de probiotice in apa de baut. Dupa aceasta perioada se poate vaccina efectivul. Este bine sa se curete sistematic voliera si sa se dezinfecteze − se recomanda pulverizarea cuiburilor si a podelei cu produse dezinfectante bune absorbante ale umiditatii.
Boala a porumbeilor − Tricomonoza
Tricomonoza (intalnita si sub denumirea de trichomonoza sau "malai") este cea mai raspandita boala a porumbeilor. In articolele in limba engleza, o gasiti sub denumirea de trichomoniasis sau canker.
Simptome de tricomonoza:
inghitit repetat - se poate observa mai ales dupa ce pasarile aterizeaza de la antrenament;
depuneri galbene in cioc si gat, de unde si denumirea populara de "malai";
penaj zburlit;
apatie;
scadrea greutatii, lipsa de vioiciune;
consumul crescut de apa − acesta da si asa numitele "cuiburi umede", cand parintii cu tricomonoza pompeaza in pui multa apa;
ezitarea de a zbura.
Majoritatea porumbeilor au tricomonoza in timpul vietii, dar rareori simptomele ei se pot vedea la pasarile mature. Stresul provoaca o crestere a numarului tricomonadelor si boala incepe sa afecteze porumbelul. Arata zgribulit, inceteaza sa se mai hraneasca si slabeste, iar daca nu este tratat la timp, moare. Puii sunt cei mai afectati. De aceea unii crescatori obisnuiesc sa-i trateze de tricomonoza imediat dupa intarcare. Altii nu fac acest lucru, deoarece doresc ca puii sa-si dezvolte imunitatea. Trateaza doar in timpul etapelor, cand stresul intra in scena. Daca pasarile nu pot ramane sanatoase la un nivel minim de stres, nu trebuiesc tinute.
Pasarile mature introduc puilor cantitati mici de tricomonade in timpul hranirii si astfel acestora le creste imunitatea treptat.
Tricomonadele sunt niste flagelate, si se deplaseaza in fluide. Asadar, toti porumbeii de concurs "curati" pot lua imediat tricomonoza in mijlocul de transport, cand sute sau mii de porumbei beau din acelasi recipient.
Boala are mai multe forme:
forma faringeala − este cea mai intalnita. Crescatorii observa depuneri galbene in gatul pasarii. In cazurile severe, aceste depuneri pot ingreuna hranirea sau chiar respiratia;
forma ombilicala − se transmite de la cuibul infectat in corp la puii inca mici, la nivelul abdomenului;
forma pe organe − in cazurile cele mai severe, tricomonoza afecteaza organele interne. Este deseori gasita in ficat. Majoritatea pasarilor vor muri din cauza disfunctionalitatilor ficatului.
Tratament:
Ronidazolul este o substanta des folosita in tratamentul tricomonozei. Dimetridazolul si metronidazolul au fost retrase de pe piata datorita riscurilor de efecte secundare.
Medicamente eficace, speciale pentru porumbei si intalnite pe piata din Romania: Tricoplus, BS, Flagelstop, Columboviofort.
Este bine sa nu se abuzeze de aceste medicamente (sa nu se foloseasca la intamplare sau fara motive intemeiate) deoarece tricomonadele pot deveni imune. Tratamentul se face conform indicatiilor de pe prospecte.
Recomandari pentru administrare:
nu se administreaza mai putin decat este recomandat deoarece tricomonadele mai puternice pot supravietui si pot forma o familie care cu greu se mai elimina;
avand in vedere ca majoritatea medicamentelor se dau in apa de baut se tine cont de faptul ca iarna porumbeii beau mai putina apa, iar vara mai multa; de aceea unii crescatori prefera dozarea prin hrana, umectand boabele de care se va lipi pulberea medicamentoasa.
Boala a porumbeilor − Variola
Variola apare atat la porumbeii de casa, cat si la cei salbatici. Apare mai frecvent in verile umede si in zilele calde de toamna. Virusul variolei porumbeilor afecteaza in mod special porumbeii dand simptome cutanate si modificari pe mucoase. Virusul nu infecteza oamenii sau mamiferele.
Simptome de variola la porumbei:
Forma cutanata: apar cruste (noduli variolici) mai ales in regiunea ciocului si a ochilor, respectiv pe picioare. Virusul patrunde in piele prin mici leziuni (in urma scarpinarii, intepaturi de insecte). Nodulii se diferentiaza bine de zonele sanatoase ale pielii, dar sa nu le desprindem datorita riscului de sangerare.
Forma mucoasa: pe mucoasa gusei apar proeminente galbene. Acestea impiedica prehensiunea hranei si a consumului de apa, respectiv respiratia.
Parcurgerea bolii de obicei este benigna pana cand modificarile cutanate si mucoase nu devin grave. Alterarea starii generale apare cand virusul patrunde in circulatia sangvina si ataca organele interne. Durata bolii este de 3-4 saptamani, dar in cazul porumbeilor hraniti deficitar poate sa dureze si luni intregi. Ca si complicatie pot aparea infectii bacteriene.
Tratament: Ca si in cazul celorlalte infectii virale, nici in cazul variolei porumbeilor nu exista un tratament anume. In cazul suspiciunii bolii pentru impiedicarea raspandirii este indicata vaccinarea de necesitate a pasarilor sanatoase. Porumbeii bolnavi trebuie exclusi de la vaccinare de necesitate si scosi din efectiv fiindca prezinta risc pentru cei sanatosi pana cand vaccinul isi face efectul. Pentru a creste imunitatea porumbeilor vaccinati acestora li se va admministra vitamine.
Circoviroza denumita si "Boala porumbeilor tineri" este o boala complexa si a fost semnalata in zona tarii noastre de prin anul 2000. Se datoreaza in principal virusului circo ce poate fi insotit de virusi de tip adeno, paramyxo, virusul varicelei sau virusul herpesului. Acesti agenti patogeni slabesc sistemul imunitar al porumbeilor, astfel suprainfectii cu agenti de tip salmonella, coli, etc. fac pasarile sa cada de pe picioare in cateva ore.
Simptome ale circovirozei:
umflarea in pene;
scaderea instinctului de zbor;
fecale mucilaginoase;
voma.
Tratament: alternativ cate o saptamana medicamente pentru: trichomonoza, coccidioza - salmonela, coli - cai respiratorii, ornitoza. Datorita faptului ca, din pacate inca nu exista vaccin pentru aceasta boala, trebuie acordata o atentie sporita profilaxiei. Mai multe firme au produse speciale, destinate profilaxiei acestei boli, ce contin proteine din zar de lapte. Acestea au un efect benefic asupra sistemului imunitar al porumbeilor marind gradul de rezistenta fata de acesti virusi cu 10-40%.
Boala a porumbeilor − Coccidioza
Coccidioza (eimerioza) nu este o boala foarte grava si, ca si in cazul tricomonozei, porumbeii au in organism mereu un numar de coccidii care nu ii afecteaza vizibil, dar care pot declansa boala sub influenta anumitor factori. Multi crescatori nu trateaza medicamentos coccidioza deoarece este bine stiut ca aceasta boala poate fi tinuta in frau prin pastrarea unei crescatorii uscate. Este general valabil faptul ca un mare inamic al porumbeilor este umezeala.
Simptome de coccidioza:
diaree (uneori hemoragica);
slabire, apatie;
sete exagerata;
penaj mat, zburlit;
porumbeii maturi manifesta somnolenta;
la femele, se produce intarzierea ouatului.
Porumbeii bolnavi elimina odata cu excrementele oochisti care sunt transmisi mai departe prin ciugulit. Iata de ce curatenia, gratarele de podea, hranirea exclusiv in hranitor si alte masuri de igiena in crescatorie sunt utile. Adapatorile se pun pe un suport ingust si nu direct pe podea pentru a limita la maxim posibilitatile porumbeilor de a murdari apa cu dejectii.
Boala a porumbeilor − Micoplasmoza
Micoplasmoza este o boala care apare mai ales toamna. Contaminarea se face prin secretiile nazale infestate cu micoplasme. Agentii patogeni sunt bacterii imobile. Imbolnavirea are loc atunci cand organismul este deja slabit de o alta boala. Maladia se transmite prin apa de baut, excremente, dispozitivele de alimentare si prin contactul direct de la pasare la pasare (de exemplu prin atingerea reciproca a ciocului). La 7 pana la 14 zile de la contaminare porumbeii prezinta o secretie nazala, sero-mucoasa initial, gri-murdara, chiar purulenta, mai tarziu. Mucoasele cavitatilor nazale sunt inflamate si ingrosate, negii nazali (carunculii) se coloreaza in gri, iar respiratia este greoaie, zgomotoasa, chiar sforaitoare. Sacii aerieni se pot si ei inflama. Pasarii infectate i se fac mai multe injectii cu antibiotice si intregii crescatorii i se administreaza antibiotice prin apa de baut. Tratamentul preventiv este recomandat de medicul veterinar.
Simptome de micoplasmoza:
productii nazale abundente;
lacrimarea ochilor;
conjunctiva inrosita;
respiratie ingreunata cu efecte sonore de pufait;
scaderea instinctului de zbor, lipsa pudrajului.
Terapie: Cinci zile de tratament cu antibiotice, apoi cinci zile cu administrare de probiotice (Entrobac) in apa de baut. Se recomanda tratament cu produs combinat, eficient impotriva mai multor boli.
Profilaxie:
intarirea sistemului imunitar;
asigurarea de aer proaspat, curat si fara praf; in voliera inchisa se pulverizeaza o data pe saptamana cu Bio-Air-Fresh.
Boala a porumbeilor − Ornitoza
Ornitoza este o boala infectioasa cauzata de chlamydia. La pasarile tinere boala poate cauza pierderi insemnate. Chlamydia este excretata cu dejectiile, in lichidul lacrimal, pe cioc si in laptele de gusa. Porumbeii se infecteaza respirand praf infectat cu agentul patogen sau ingerand hrana sau apa infectata.
Simptome de Ornitoza:
apatie;
lipsa poftei de mancare;
sete exagerata;
performante reduse in concursuri;
la unele pasari apare conjunctivita, lipirea pleoapelor;
inchiderea ochilor, sensibilitate la lumina;
lichid galbui pe nari;
infundarea narilor, respiratie cu ciocul deschis;
scarpinarea la cap;
stranut.
Este o afectiune ce poate fi transmisa la om in anumite conditii.
Tratament: Enrofloxacina, Ornichure, Tetraciclina, Baytril.
Boala a porumbeilor − Paramixoviroza
Paramixoviroza este cu siguranta una dintre cele mai dure boli care pot aparea la porumbei, dat fiind ca deseori duce la mortalitati. Se manifesta in prima faza prin excremente apoase si lipsa poftei de viata. In fazele finale, se manifesta cu pierderea echilibrului si rasucirea gatului.
Contaminarea cu paramyxoviroza se produce prin contact direct, de exemplu, in timpul transportului sau chiar in propria crescatorie, prin cohabitarea unor porumbei sanatosi cu porumbei bolnavi, prin ingerarea hranei sau ingurgitarea apei infectate cu virusurile existente in excretiile sau secretiile (salivare, nazale, bucale ) celor bolnavi, prin inspirarea aerului infectat cu virusuri expulzate la stranutul porumbeilor sau cu praful infectat si ridicat in aer; prin pasarile salbatice purtatoare pasive de virus, de oameni (ce au avut contact cu un porumbel bolnav ) prin incaltaminte, imbracaminte, sau maini; de asemenea, prin asternutul, ustensilele infectate etc. Caile de patrundere a virusului in organismul porumbelului sunt: mucoasa nazala (nari), mucoasa conjunctivala (ochi), respectiv mucoasa bucala (gura).
Agentul cauzal al paramixovirozei porumbeilor se prezinta sub trei forme: tulpini lentogene, adica putin agresive, care nu declanseaza boala, dar pot sa produca in organismul porumbelului o usoara reactie (exemplu tulpina La Sota, folosita la prepararea vaccinurilor ); tulpini mezogene, de virulenta medie, capabile sa declanseze boala si tulpini velogene, foarte virulente, care produc boala in forme grave si cu evolutie rapida. Cu cat tulpina infectata este mai virulenta, cu atat perioada de incubatie va fi mai scurta si evolutia bolii mai grava.
In ceea ce priveste organismul atacat este clar ca daca acesta se afla in stare de perfecta sanatate fortele sale de aparare sunt puternice si se vor impotrivi agresiunii virale. Daca, insa, intervin diferiti factori stresanti, debilitanti, precum diverse parazitoze (ectoparaziti sau endoparaziti), bacterioze sau doar oboseala, consecutiva unor solicitari mari la concursuri, a caror succesiune nu lasa timp de recuperare a potentialului fiziologic, sigur ca un asemenea organism va ceda mai repede atacului agresorului.
Boala apare de la trei zile sau se manifesta mai tarziu pana la trei saptamani, iar dupa infectie pasarile neprotejate se imbolnavesc de rinichi. Porumbeii bolnavi elimina mult lichid, apare diareea si in jurul pasarii se intinde o baltoaca de excremente. Tulburarile sistemului nervos au, de asemenea, urmari nefaste. Acestea se exterioarizeaza printr-o rasucire a capului, de unde si incapacitatea de a ciugulii hrana sau de a face miscari in adapost, sau chiar de a-si lua zborul.
Unele pasari se pot vindeca, altele sunt pierdute. Crescatorii care participa la concursurile cu porumbei sunt obligati ca la inceputul fiecarui an, respectiv la inceputul sezonului cu pui (pentru cei aflati in cauza) sa-si vaccineze porumbeii impotriva acestei boli. Puii proveniti din parinti vaccinati sunt suficient protejati numai in primele saptamani de viata. In practica se obisnuieste sa se vaccineze puii in perioada mai-iulie cu un vaccin bianual si toti porumbeii maturi in luna februarie cu un vaccin anual.
Tratament: modalitatea de prevenire a paramixovirozei este vaccinarea cu vaccin special. Se folosesc mai multe vaccinuri: cu tulpina de virus al bolii de Newcastle (asigura imunitatea la boala pentru 12 luni) sau cu virus al paramyxovirozei porumbeilor (asigura imunitatea la boala pentru 6 luni); cu virus inactivat, incorporat in emulsie uleioasa sau in apa, apa cu virus viu. Unele vaccinuri se inoculeaza subcutanat sau intramuscular, alte vaccinuri se administreaza pe mucoasele conjunctivala si nazala sau in apa de baut, deci pe mucoasa digestiva.
Important: De remarcat este insa ca inaintea vaccinarii porumbeilor cu vaccin antiparamixoviroza acestea trebuie sa aiba o stare de sanatate perfecta, altfel exista riscul ca vaccinul sa nu-si faca efectul dorit!
Boala a porumbeilor − Parazitoza intestinala
In efectivele de porumbei apare mai frecvent capilarioza si ascardioza, si mai rar infectia cu Hymenolepis columbae si Raillietina columbae. Parazitii traiesc in intestinul subtire.
Agentul patogen:
dintre caoilarii infesteaza "Capilaria obsignata", un parazit foarte subtire care apare si la alte pasari;
dintre ascarizi infesteaza "Ascaridia columbae", care apare numai la porumbei;
dintre cestode infesteaza "Hymenolepis columbae" si "Raillietina columbae". Infestarea porumbeilor se produce prin intermediul mai multor gazde intermediare (aproximativ 60 de specii de insecte). Parazitii se dezvolta in aceste gazde intermediare, iar porumbeii se infesteaza prin consumul gazdelor intermediare respective.
Se infesteaza prin preluarea oualelor infestate de Capilaria si Ascardia. Ouale de Ascardia si Capilaria in afara organismului porumbeilor parcurg un proces de transformare si devin infestante in 3-4 saptamani, iar cele de Capillaria in 8-9 zile. De la preluarea oualelor infestante si pana la maturarea noii generatii de paraziti si eliminarea prin fecale a oualor infestante in cazul ascarizilor e nevoie de 5-6 saptamani, in cazul capillariilor de 3-4 saptamani, iar in cazul cestodelor de aprox. 2 saptamani.
Simptome de parazitoza intestinala: porumbeii bolnavi cu 10-12 zile de la infestare elimina fecale de consistenta diferita. La inceput creste pofta de mancare, iar dupa aceea scade. Porumbeii slabesc, devin cahectici. In infestare masiva apar simptome generale, apatie, abatere; apare horiplumatia, matitatea penelor.
Boala a porumbeilor − Salmoneloza
Salmoneloza face parte din grupa bolilor bacteriene. Salmonella e o bacterie mobila care este eliminata o data cu excrementele, saliva, laptele de gusa si cu ouale infectate. Porumbeii insanatositi elimina multa vreme germenii patogeni. Prin contactul cu porumbeii straini, infectati, se transmite infectia. Cand boala izbucneste inseamna ca organismul pasarilor a trebuit sa se confrunte cu o infectie masiva.
Exista mai multe forme de salmoneloza:
Latenta − se manifesta de obicei la porumbeii maturi, care se prezinta aparent sanatosi, insa transmit bacteriile patogene la puii din cuib. Aceasta stare de multe ori se observa prin lipsa vitalitatii si a poftei de zbor. Porumbeii infectati reprezinta un risc real pentru celelalte pasari, deoarece ele sunt transportatorii bacteriilor, astfel fiind o sursa de imbolnavire continua.;
Intestinala − se manifesta prin diaree, sete excesiva, in urma caruia slabeste rezistenta naturala a organismului, si de multe ori scade greutatea corpului. Fecalele devin apoase, spumoase, de obicei de culoare verzuie.;
Articulara − este forma cea mai des intalnita, si se manifesta prin afectarea articulatiei aripilor, care devin inflamate si foarte dureroase. Porumbeii afectati de multe ori prezinta aripi paralizate, astfel ei nu se mai pot ridica de la sol.
Cerebrala − infectia afecteaza creierul, iar ca urmare a acestui fapt, porumbeii prezinta tulburari de echilibru
Mixta − care inseamna toate tipurile descrise.
Simptome de salmoneloza:
diaree (de culoare verzui, cu mucilagii, cu bule de gaze);
disfunctii ale sistemului nervos;
afectiuni ale articulatiilor (incheieturi care se pot umfla cauzand schiopatare sau chiar lasarea aripilor, porumbeii nemaiputand zbura de la sol);
o pofta de zbor scazuta;
oua nefecundate.
Tratament: cu antibiotice minim 10 zile, apoi administrare de probiotice in apa de baut. Dupa aceasta perioada se poate vaccina efectivul. Este bine sa se curete sistematic voliera si sa se dezinfecteze − se recomanda pulverizarea cuiburilor si a podelei cu produse dezinfectante bune absorbante ale umiditatii.
Boala a porumbeilor − Tricomonoza
Tricomonoza (intalnita si sub denumirea de trichomonoza sau "malai") este cea mai raspandita boala a porumbeilor. In articolele in limba engleza, o gasiti sub denumirea de trichomoniasis sau canker.
Simptome de tricomonoza:
inghitit repetat - se poate observa mai ales dupa ce pasarile aterizeaza de la antrenament;
depuneri galbene in cioc si gat, de unde si denumirea populara de "malai";
penaj zburlit;
apatie;
scadrea greutatii, lipsa de vioiciune;
consumul crescut de apa − acesta da si asa numitele "cuiburi umede", cand parintii cu tricomonoza pompeaza in pui multa apa;
ezitarea de a zbura.
Majoritatea porumbeilor au tricomonoza in timpul vietii, dar rareori simptomele ei se pot vedea la pasarile mature. Stresul provoaca o crestere a numarului tricomonadelor si boala incepe sa afecteze porumbelul. Arata zgribulit, inceteaza sa se mai hraneasca si slabeste, iar daca nu este tratat la timp, moare. Puii sunt cei mai afectati. De aceea unii crescatori obisnuiesc sa-i trateze de tricomonoza imediat dupa intarcare. Altii nu fac acest lucru, deoarece doresc ca puii sa-si dezvolte imunitatea. Trateaza doar in timpul etapelor, cand stresul intra in scena. Daca pasarile nu pot ramane sanatoase la un nivel minim de stres, nu trebuiesc tinute.
Pasarile mature introduc puilor cantitati mici de tricomonade in timpul hranirii si astfel acestora le creste imunitatea treptat.
Tricomonadele sunt niste flagelate, si se deplaseaza in fluide. Asadar, toti porumbeii de concurs "curati" pot lua imediat tricomonoza in mijlocul de transport, cand sute sau mii de porumbei beau din acelasi recipient.
Boala are mai multe forme:
forma faringeala − este cea mai intalnita. Crescatorii observa depuneri galbene in gatul pasarii. In cazurile severe, aceste depuneri pot ingreuna hranirea sau chiar respiratia;
forma ombilicala − se transmite de la cuibul infectat in corp la puii inca mici, la nivelul abdomenului;
forma pe organe − in cazurile cele mai severe, tricomonoza afecteaza organele interne. Este deseori gasita in ficat. Majoritatea pasarilor vor muri din cauza disfunctionalitatilor ficatului.
Tratament:
Ronidazolul este o substanta des folosita in tratamentul tricomonozei. Dimetridazolul si metronidazolul au fost retrase de pe piata datorita riscurilor de efecte secundare.
Medicamente eficace, speciale pentru porumbei si intalnite pe piata din Romania: Tricoplus, BS, Flagelstop, Columboviofort.
Este bine sa nu se abuzeze de aceste medicamente (sa nu se foloseasca la intamplare sau fara motive intemeiate) deoarece tricomonadele pot deveni imune. Tratamentul se face conform indicatiilor de pe prospecte.
Recomandari pentru administrare:
nu se administreaza mai putin decat este recomandat deoarece tricomonadele mai puternice pot supravietui si pot forma o familie care cu greu se mai elimina;
avand in vedere ca majoritatea medicamentelor se dau in apa de baut se tine cont de faptul ca iarna porumbeii beau mai putina apa, iar vara mai multa; de aceea unii crescatori prefera dozarea prin hrana, umectand boabele de care se va lipi pulberea medicamentoasa.
Boala a porumbeilor − Variola
Variola apare atat la porumbeii de casa, cat si la cei salbatici. Apare mai frecvent in verile umede si in zilele calde de toamna. Virusul variolei porumbeilor afecteaza in mod special porumbeii dand simptome cutanate si modificari pe mucoase. Virusul nu infecteza oamenii sau mamiferele.
Simptome de variola la porumbei:
Forma cutanata: apar cruste (noduli variolici) mai ales in regiunea ciocului si a ochilor, respectiv pe picioare. Virusul patrunde in piele prin mici leziuni (in urma scarpinarii, intepaturi de insecte). Nodulii se diferentiaza bine de zonele sanatoase ale pielii, dar sa nu le desprindem datorita riscului de sangerare.
Forma mucoasa: pe mucoasa gusei apar proeminente galbene. Acestea impiedica prehensiunea hranei si a consumului de apa, respectiv respiratia.
Parcurgerea bolii de obicei este benigna pana cand modificarile cutanate si mucoase nu devin grave. Alterarea starii generale apare cand virusul patrunde in circulatia sangvina si ataca organele interne. Durata bolii este de 3-4 saptamani, dar in cazul porumbeilor hraniti deficitar poate sa dureze si luni intregi. Ca si complicatie pot aparea infectii bacteriene.
Tratament: Ca si in cazul celorlalte infectii virale, nici in cazul variolei porumbeilor nu exista un tratament anume. In cazul suspiciunii bolii pentru impiedicarea raspandirii este indicata vaccinarea de necesitate a pasarilor sanatoase. Porumbeii bolnavi trebuie exclusi de la vaccinare de necesitate si scosi din efectiv fiindca prezinta risc pentru cei sanatosi pana cand vaccinul isi face efectul. Pentru a creste imunitatea porumbeilor vaccinati acestora li se va admministra vitamine.
BOLI PORUMBEI
Bolile porumbeilor
Unii porumbei si-au pierdut pofta de mancare, vioiciunea, dorinta de zbor sau au aparut alte situatii nedorite care nu stau in firea acestor pasari? ...boala e de vina! Chiar daca nici noua nu ne plac doctorii (eu fug de ei cat se poate) daca tinem la animalele noastre preferate trebuie sa-i ingrijim si daca noi nu putem cu toate documentatiile existente pe Internet trebuie urgent sa apelam la un medic veterinar specialist.
Boala este o stare nedorita peste care se doreste, daca se poate, a se trece cat mai repede si usor. Nu-mi place subiectul, dar mi-ati propus sa o introduc asa ca in aceasta parte sunt descrise mai multe boli ale porumbeilor, simptomele lor si tratamentul corespunzator (pe cat se poate, daca se poate). Bineinteles toate aceste articole cu diversele boli ale porumbeilor au fost luate de pe net.
Bolile descrise in acest site sunt:
Circoviroza (Boala porumbeilor tineri)
Coccidioza
Micoplasmoza
Ornitoza
Paramixoviroza
Parazitoza intestinala
Salmoneloza
Tricomonoza
Variola
Informatii mai complexe cu diverse pareri si a altor columbofili pot fi gasite la urmatoarele link-uri, site-uri pe care le-am folosit si eu in documentatia mea:
Unii porumbei si-au pierdut pofta de mancare, vioiciunea, dorinta de zbor sau au aparut alte situatii nedorite care nu stau in firea acestor pasari? ...boala e de vina! Chiar daca nici noua nu ne plac doctorii (eu fug de ei cat se poate) daca tinem la animalele noastre preferate trebuie sa-i ingrijim si daca noi nu putem cu toate documentatiile existente pe Internet trebuie urgent sa apelam la un medic veterinar specialist.
Boala este o stare nedorita peste care se doreste, daca se poate, a se trece cat mai repede si usor. Nu-mi place subiectul, dar mi-ati propus sa o introduc asa ca in aceasta parte sunt descrise mai multe boli ale porumbeilor, simptomele lor si tratamentul corespunzator (pe cat se poate, daca se poate). Bineinteles toate aceste articole cu diversele boli ale porumbeilor au fost luate de pe net.
Bolile descrise in acest site sunt:
Circoviroza (Boala porumbeilor tineri)
Coccidioza
Micoplasmoza
Ornitoza
Paramixoviroza
Parazitoza intestinala
Salmoneloza
Tricomonoza
Variola
Informatii mai complexe cu diverse pareri si a altor columbofili pot fi gasite la urmatoarele link-uri, site-uri pe care le-am folosit si eu in documentatia mea:
VOLIERE
Adapostul pentru porumbei
Porumbeii sunt tinuti in porumbare sau hulubarii: cuiburi simple de scandura sau cotete prinse de zidurile casei sub streasina, amenajate pentru una sau mai multe perechi de porumbei, cu compartimente separate pentru fiecare pereche si cu o iesire. In tarile mediterane, porumbarele cladite in forma de turn adapostesc sute sau chiar mii de porumbei. In Franta si Italia, turnurile-porumbare sunt construite din caramizi, iar in Egipt din nuiele si lut sau chiar chirpici.
Porumbeii de rasa sunt crescuti in porumbare special amenajate in podul caselor sau in porumbarii construite in gradini sau curti numite porumbare-voliere. Voliera asezata cu fata spre nord este friguroasa, cea mai buna asezare fiind spre est sau sud-est deoarece permite patrunderea razelor solare in interior aproape tot timpul zilei.
Porumbaria trebuie sa aiba pardoseala din pamant, scanduri sau caramizi; peretii din caramizi, chirpici sau scanduri; iar acoperisul din carton gudronat, tigla sau tabla. Compartimentele se despart prin pereti de scanduri, cartongudronat sau plasa de sarma. Iesirea se face prin fereastra de zbor asezata pe partea insorita si prevazuta cu o scandura de zbor cu o usa automata si cu o cusca de prindere care poate fi asa de mare incat sa serveasca drept voliera pentru baia de soare a porumbeilor in timpul cand acestia nu sunt liberi.
In cazul porumbeilor de agrement, interiorul volierelor se imparte in doua parti: un compartiment pentru porumbeii de prasila si altul pentru tineret. In cazul porumbeilor de zbor, porumbarul este compartimentat in 3 incaperi si anume, pe langa cele doua incaperi sus-mentionate, una este rezervata stolului de zbor. Alaturi de porumbarie si despartit de ea se instaleaza un volier special pentru porumbeii bolnavi.
In porumbare se construiesc locuri de odihna pentru porumbei sub forma de scanduri de dormit si bete de odihna, iar in compartimentul porumbeilor de prasila si boxe de imperechere si de clocit. Boxele de imperechere reprezinta ladite lungi de un metru, largi si inalte de 60*60cm, la mijloc si in fata pereti din panza de sarma. Peretele din mijloc e demontabil, iar cel din fata are usite tot din panza de sarma. Boxele de clocit au forma unor cutii, construite din plasa de sarma, sipci de lemn si pardosite cu scanduri. Marimea lor variaza in functie de marimea raselor de porumbei care le vor ocupa, intre 70*70*40=50cm si 120*80*60cm. In fiecare boxa de clocit se construiesc doua cuiburi pentru fiecare pereche de porumbei de prasila, in scopul asigurarii unei clociri si cresteri consecutive a puilor. Boxele astfel construite in compartimentul porumbeilor de prasila sunt asezate una langa alta, suprapuse si ridicate deasupra pardoselei cu 20cm.
Rasele de zbor se cresc in libertate, iar cele de carne si de agrement in voliere instalate in fata porumbarului sau a boxelor de clocit, facute din panza de sarma prinsa de un cadru metalic sau din sipci de lemn inchise din toate partile avand o capacitate de aer suficienta numarului de porumbei care vor fi crescuti in ele. Pentru fiecare porumbel se socoteste un metru cub de aer. Voliera are o usa prin care intra ingrijitorul. In interiorul ei se gasesc: alimentatorul, adapatoarea, bazinul de facut baie, ladita cu nisip si substante minerale, precum si scandurile sau sipcile pe care se aseaza porumbeii din zbor.
Pentru rasele mai delicate se intrebuinteaza metoda boxelor izolate complet inchisa numai cu o mica usa de intrare pentru porumbei si cu partea de sus demontabila pentru a putea fi introduse cuibarele si pentru curatarea si dezinfectarea boxei. Pentru cresterea pe scara comerciala a porumbeilor de carne se utilizeaza porumbare-soproane acoperite complet sau numai pe jumatate, inchisa lateral cu scanduri cu usi pentru porumbei si personal de serviciu, iar in fata cu voliere din sarma cadrilata. Peretii din fund sunt acoperiti cu boxele de clocit de 40 cm lungime, 40cm latime si 30 inaltime, cate doua pentru fiecare pereche. Pentru a evita umezeala si patrunderea sobolanilor, pardoseala se construieste la 40-50 cm deasupra nivelului solului. Porumbarele-soproane sunt insirate pe randuri, prevazute cu un apaduct propriu, legat de putul sau turnul de apa motor al crescatoriei. In Statele Unite ale Americii se gasesc crescatorii-uzine care produc si prelucreaza anual zeci de mii de pui de porumbei de carne.
In boxele de clocit sau in casutele pentru cuiburi se aseaza cuibarele sau cuiburile, facute din cutii mici de lemn, avand 6-8 cm inaltime, 16-25 cm latime si 16-25 cm lungime. Cuiburile pot fi facute in forma de strachina, dintr-un amestec de gips, ciment si rumegus, sau din lut ars, hartie presata sau material sintetic, avand 5-8 cm inaltime si 16-22 cm diametru. Cuiburile trebuie sa fie deparazitate cu prafuri insecticide (hexacloran, heclotox, etc) si captusite cu un asternut de paie, fan sau matura. Cuiburile astfel pregatite pot fi ocupate de perechile de porumbei de prasila.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
